Ansamblul de dansuri „Armonia Mureșană”, condus de instructorul Radu Rașca, a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la manifestările organizate  pe stadionul Otto Greffner cu prilejul Zilelor Șiriei. Membrii ansamblului au prezentat o suită de dansuri specifice zonei, printre care „Dans local de Sâmbăteni”, „Sorocul din Sâmbăteni”. „Este deja o tradiție pentru noi ca Ansamblul «Armonia Mureșană» să participe la evenimentele organizate în Podgoria Aradului. Pe toți cei care ne-au invitat să participăm la sărbătorile lor îi vom invita la rândul nostru să participe la deschiderea «Sărbătorii Vinului în Podgorie», care va avea loc pe 27 august, la noi în comună”, susține Simina Dâmb, una dintre angajatele Primăriei Păuliș, extrem de implicate în fenomenul cultural.
Vă reamintim că Ansamblul „Armonia Mureșană” a fost înființat în urmă cu 14 ani. Acum are două grupe, una de seniori și una de juniori.
Repertoriul ansamblului cuprinde dansuri locale, cum ar fi „Soroc de Sâmbăteni”, „Dans local de Sâmbăteni”, dar și dansuri din Banat, de pe Someș și din toată zona Aradului.

Recomandările redacției