itulAu mai rămas trei zile până la meciul anului pentru campioanele județelor Arad și Hunedoara. Pe terenul de la Lugoj, UTA și Retezatul Hațeg luptă pentru un loc în Liga a III-a, iar cel puțin „alb-roșii” nu concep să rateze promovarea. Adversarul arădenilor încearcă să profite de statutul de „victimă”, sperând ca „textiliștii” să-i tratateze de sus și, astfel, să-i surprindă. Dar, pe de altă parte, „principalul” Retezatului nu se ferește să vorbească și despre punctele forte ale echipei sale.
Emulație mare și condiții
superioare la Arad
Din capul locului, Flaviu Itul spune că „Bătrâna Doamnă” are prima șansă în meciul de sâmbătă seara. Totuși, tehnicianul „zimbrilor” delimitează din capul locului lucrurile.„Dacă privim lucrurile din punct de vedere organizatoric, al emulației create în jurul acestei echipe, este clar că UTA e favorită. Are condiții superioare de performanță, este sută la sută pregătită de Liga a III-a și, poate, chiar de eșaloanele superioare, pe când la noi lucrurile nu sunt la fel de clare. Oricum, eu nu sunt abilitat să discut despre bani, nici nu cunosc în întregime posibi­litățile financiare ale conducerii noastre, ci am sarcina să fac totul pentru ca echipa să câștige meciul din weekend. Prin urmare, cred că UTA e mai pregătită de Liga a III-a, dar jucătorii noștri vor da totul pentru victorie”, spune Itul.
„Meciul se joacă la mijlocul terenului”
Antrenorul principal al „zimbrilor” mai recunoaște că a văzut înregistrarea partidei dintre Progresul Pecica și UTA (scor 0-0) și a asistat din tribune la finala Cupei de la Lipova, acolo unde teamul lui Nagy a câștigat meciul cu Gloria în prelungiri. „Ce am remarcat la UTA a fost organizarea bună a jocului și gestionarea la perfecție a momentelor delicate din timpul unei partide. Există destui jucători cu experiență la Arad, însă și tineri dornici de performanță. Oricum, sunt aproape convins că meciul se va juca la mijlocul terenului, acolo unde și noi, dar și adversarii, stau destul de bine. Am înțeles că la UTA revine și Hlistei, un fotbalist foarte talentat, că Varga și Nădăban vor filtra toate baloanele în centrul liniei mediane, iar Copil rămâne un fotbalist imprevizibil pe care îl cunosc bine de pe vremea când evolua la Jiul Petroșani. Dar, diferența s-ar putea face și la fazele fixe, cred că și noi și UTA au jucători capabili să transforme în gol o lovitură liberă, un corner…”, a adăugat Itul.
Atuuri: jocul combinativ,
fotbaliști polivalenți  
Întrebat care ar fi principalele argumente ale echipei sale pentru o mult dorită izbândă la baraj, Flaviu Itul nu a stat pe gânduri: „Cred că avem un joc combinativ destul de bun, concretizat și printr-un număr de goluri destul de ridicat. Însă, dacă vom fi dezorganizați în defensivă, o echipă ca UTA ne va taxa repede. Pe urmă, cred că un fotbalist ca și Iosif Kallai, care face ambele faze în linia de mijloc sau fotbaliști ca și Pribac sau Cîmpeanu ne pot ajuta prin experiența și polivalența lor. Sunt puncte de referințe pentru noi, dar punctul forte rămâne echipa, unitatea de grup”.
Fără Bocu și Duma
Dacă UTA are o singură absență, este vorba despre accidentatul Gheor­ghiță, Retezatul nu va conta pe doi dintre fotbaliștii care au făcut parte din lot până nu demult. „Bocu și Duma au ales să plece la muncă în străinătate. Primul era variantă de fundaș lateral, iar al doilea e un fotbalist ofensiv, mijlocaș sau atacant care crescuse mult în joc în ultimul timp. Chiar mă gândeam să contez pe el la baraj, poate – totuși – îi vom avea din nou printre noi chiar în Liga a III-a”, a mai mărturisit Itul.
Suținători, dar nu galerie
În fine, „principalul” Hațegului a mai admis și faptul că UTA e favorită prin prisma suporterilor ei. „Știm că galeria arădeană se adună cu mic cu mare pentru acest meci, iar ei la Lugoj ar putea fi un factor important. Ne-ar plăcea să avem și noi o astfel de galerie, sau măcar una asemănătoare. Dar, Retezatul Hațeg are susținătorii săi, care, cu siguranță, vor fi alături de noi sâmbătă”, încheie tehnicianul hunedorenilor. Delegația Retezatului va ajunge vineri la Lugoj, având programat și un antrenament pe stadionul pe care se va desfășura barajaul.

Recomandările redacției