Japonia a început joi să elibereze în Pacific apa de la centrala nucleară avariată Fukushima. Este vorba de peste un 1 milion de tone de apă, folosită pentru a răci miezurile reactoarelor care au intrat în topire după tsunamiul devastator din 2011. Apa a fost tratată pentru a scăpa de substanțele radioactive. Operațiunea de deversare se face în cantități mici și ar urma să dureze decenii. Este considerată sigură de Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Dar e criticată de organizațiile de mediu, pescarii japonezi și, mai ales, de China care se teme că pe țărmurile sale va ajunge apă radioactivă. Această primă deversare ar trebui să dureze aproximativ 17 zile şi să implice circa 7.800 de metri cubi de apă tritiată din centrală, a precizat Tepco. Grupul se aşteaptă la alte trei evacuări de acum până la sfârşitul lunii martie, pentru volume echivalente cu prima. În total, Japonia intenţionează să deverseze în Oceanul Pacific peste 1,3 milioane de metri cubi de ape uzate stocate până acum pe amplasamentul centralei Fukushima Daiichi, provenind din apele de ploaie, apele subterane şi injecţiile necesare pentru răcirea miezurilor reactoarelor care au intrat în topire după tsunamiul din martie 2011 care a devastat coasta din nord-estul ţării.

Acest proces va fi făcut treptat – ar trebui să dureze până în anii 2050 – iar conţinutul de apă tritiată din evacuările zilnice în mare nu va depăşi 500 m3. Apa a fost filtrată în prealabil pentru a elimina majoritatea substanţelor radioactive, cu excepţia tritiului, care nu este dăunător pentru mediu sau pentru sănătatea umană dacă concentraţia sa este foarte mică.

Japonia intenţionează să elibereze această apă într-o formă foarte diluată, astfel încât nivelul de radioactivitate să nu depăşească 1.500 de becquereli (Bq) pe litru. Acest nivel este de 40 de ori mai mic faţă de standardul naţional japonez pentru apa tritiată, aliniat la standardul internaţional (60.000 Bq/litru), şi este, de asemenea, de aproximativ şapte ori mai mic decât plafonul stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru apa potabilă (10.000 Bq/litru). Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), care supraveghează operaţiunea de eliminare a deşeurilor, a dat undă verde în iulie, stabilind că proiectul respectă „standardele internaţionale de siguranţă” şi că va avea un „impact radiologic neglijabil asupra populaţiei şi mediului”. Dar mulţi văd lucrurile diferit. În primul rând, pescarii japonezi se tem de impactul asupra imaginii produselor lor. Acest impact se resimte deja în ceea ce priveşte exporturile lor, China interzicând încă din luna iulie importurile de produse alimentare din zece provincii japoneze, inclusiv Fukushima. Hong Kong şi Macao au luat măsuri similare săptămâna aceasta. „Oceanul este proprietatea întregii omeniri, nu este un loc unde Japonia poate arunca în mod arbitrar apă contaminată”, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin. Cu toate acestea, deversarea de apă tritiată în mare este o practică obişnuită în industria nucleară din întreaga lume, iar nivelul anual de radioactivitate în astfel de deversări de la centralele nucleare chineze este mult mai mare decât cel aşteptat la Fukushima Daiichi, a subliniat Tokyo. Potrivit analiştilor, este foarte probabil ca poziţia intransigentă a Beijingului în privinţa apelor de la Fukushima să fie legată şi de relaţiile dintre cele două ţări, care sunt deja tensionate în multe chestiuni economice şi geopolitice. Alte state din Asia-Pacific care au relaţii mai bune cu Japonia, precum Coreea de Sud, Taiwan, Australia şi Fiji şi Insulele Cook, şi-au exprimat încrederea în siguranţa procesului de eliberare controlat de AIEA.

Sursa digi 24

 

 

Recomandările redacției