Miercuri, 20 ianuarie, în salonul Ioan Slavici al Hotelului Continental Forum  a fost lansat volumul de versuri:  Clipe retrăite, semnat de Florica Ranta Cândea. Publicul, impresionant prin număr și calitatea percepției, a fost martorul unei întâmplări culturale de excepție, susținută  de Lavinia Stoicu (București), Anton Ilica, Carina Baba Ienășel, Valentin Voicilă, Horia Truță, Valeriu Ilica, Iuliana Pintea, Teodor  Groza Delacodru(Vârșeț-Serbia), Sava Sifora (Viena).

Despre Florica Ranta Cândea, este dificil să scrii încercând să aplici o singură formulă sintetizatoare. Este fiica unor țărani cu stare din Macea, cu solide studii filologice la Timișoara și care, înainte de a se stabili în mediul didacic arădean, a poposit în satul natal, profesând la Școala specială de la Castel, apoi, câțiva anila Curtici, ca autoritate culturală a statului, într-o  instituție orășenească specializată.

Este o conștiință pătrunzătoare, complexă, dar unitară în esență, care se exprimă divers. Încărcată de surprize, pe care le provoacă și stimulează, crează momente de uimire, încântare și comentarii. Bântuită de muze încă de pe băncile liceului sau poate chiar mai înainte, s-a consacrat literaturii trup și suflet, scriind de toate, fără a se fixa categoric în vre-un domeniu, astfel că astăzi, nici nu ști exact unde să o așezi. Semnează cu numele sau în pseudonim: știri, reportaje, eseuri, monograafii, versuri. Nu e străină de genul epistolar, crează dialoguri imaginare, susține dizertații, face cercetări de istorie literară pe care le prezintă dezinvolt în varii ocazii: simpozioane și întruniri în Arad și alte orașe din Banat, Serbia, Ungaria și mai departe. Se emoționează în fața multor lucruri, oscilează între înțeles și neînțeles, dă concretețe abstractului, dar și invers, atribuind idei lucrurilor certe: copacilor, pietrelor, florilor, păsărilor etc.

În 2013, Florica Ranta Cândea a atras atenția opiniei arădene avizate, printr-un excelent volum monografic întitulat: Macea-vatră, chipuri, rânduieli, iar ceva mai înainte și-a asumat riscul și răspunderea editării revistei de cultură Gutemberg,care a ajuns după șase ani la numărul 25reușind să închege în jurul publicației o grupare valoroasă.

Cartea prefațată elegant  de prof. univ dr. Anton Ilica, este  de fapt o sumă de însemnări de-o viață, în care, așa cum spune autoarea, tinerețea este începutul unei frumoase aventuri. Scriind-o,  Florica Ranta Cândea, s-a rupt iremediabil de epic, de obsesia marilor teme ale istoriei și de cele existențiale. În esență, ea dă fiorul liric motivelor tratate în lucrări anterioare:  satul de câmpie (Macea), casa, familia, neamurile, vecinii, obiceiurile ancestrale, pe care le tratează sub impuls nostalgic. Descoperi  anii tinereții care  s-au  dus, dezrădăcinarea, paginile de iubire petrecute sau pierdute și evocate prin clipe intens retrăite virtual. Visător poeta îngână: Stau de/ veghe/trecătorule/clipocește pur și simplu/lacrima de fecioară sau Pe sub platani/ când ne plimbam/ sunt ani, sunt ani.Eroii literari ai cărții, anonimi, subînțeleși prin ea și el (tu și eu) sau cu nume, traversează deceniile, degajând duioșie, calm, blândețe, care, spre final degenerează în revoltă, indignare, poruncă, ocară. Se dau rețete, sfaturi, se țin litanii sau scurte și malițioase remarci, se oferă îndemnuri, sfaturi, rugăminți și reproșuri egoiste. Ele  merg pănă la Judecata de apoi(unde)/vom fi cu siguranță/și noi doi, (acolo) ne-om întâlni/și ne-om izbi/ de-același prag/de drag, cu drag/ Ne vom zâmbi/dar trecător/la judecata de apoi/aceiași, singuri, amândoi/ Ne-om înălța apoi…/la ceruri/iertați, or nu/iubirea-i una/de demult, din vremuri/ iar noi, aceiași, amândoi/noi doi.Versurile sunt imprevizibile, mergând ferm spre izvorul liricii, prin imagini originale, halucinante, uneori baroce, lipsite de melodia și ritmul geometric: Iată legănarea irișilor/pe perna asudată de pudoare/Se peticește bruma zilei în glazuri și spintecări/iubite. Adapă-mă, mi-e sete de licori brune rozalii/din vii.

Din textele dominate de metafore și simboluri țâșnește dragostea pură, împărtășită sau nu, dar cu traseu sigur spre sensualitate, erotism, care constitue, dealtfel, ideia și tema jocului dintre narator și eroii săi literari nenumiți. Spre sfârșit, când oboseala veacurilor  cuprinde făpturile, iar dragostea estompată ajunge simplă aducere aminte poeta spune: Noapte bună/iubirii/La-nceput

numai noi doi/Acum somnul/e tot mai…veșnic/Camera e mai goală iar stâlpul se clatină/Cartea perdantă o jucăm amândoi/Simfonia lalelelor/devine/insulă de indigo/Iar noi/ne scăldăm /într-o prelungă/noapte.

Spre final, poeta adresează în direct, emoționante cuvinte maternefiului  Cristian: Ce-ai să faci/Simt/că n-am să te mai văd/într-o zi/Simt/că n-am să mai pot cuprinde/cu brațele/căldura/culorile/din pânzele/tale,  fiule/Și atunci voi alege una/lungă/de mireasă/și voi călători/în lunga-mi noapte.

Cartea tipărită în condiții grafice deosebite la editura Gutemberg, a fost bine primită în mediul literar arădean, dovadă clară a potențialului creativ al poetei.

Horia Truță

Recomandările redacției