Fermierii arădeni care nu își achită debitele către APIA nu primesc adeverințe pentru credite. Această situație este valabilă pentru mai multe centre din țară, unde din cauza unor probleme se înregistrează debite.

Agricultorii se plâng că, în unele centre din țară, funcționarii de agenții nu vor să elibereze adeverințe, acelor producători agricoli care nu au restituit banii primiți în plus pentru zootehnie. Adeverințele sunt esențiale pentru contractarea de credite de către fermieri.

Situația s-a creat în toamna anului trecut, când au fost virate subvențiile în avans, în conturile fermierilor din sectorul zootehnic, în idea de a fi sprijiniți. Potrivit reprezentanților APIA, la momentul stabilirii sprijinului cuplat au fost folosite informațiile din baza de date APIA, pe care le-au declarat fermierii.

În procesul de simplificare a procedurii europene au fost operate schimbări conform cărora, animalele scoase din efectivele înregistrate au putut fi înlocuite, măsura dând posibilitatea completării efectivului de animale. Astfel, o diferență în plus de animale a generat corectarea valorii sprijinului pe cap de animal.

La Arad însă, nu este vorba despre prea multe cazuri de acest gen. De asemenea, se pare că agricultorii din județul nostru înțeleg necesitatea restituirii sumelor, dacă situația o impune. „Nu am avut probleme cu multe debite. Am avut ceva debite pe 2017, când s-au calculat eronat, sume pentru crescătorii de ovine, bani care, în mod normal nu li s-au cuvenit. Dar problemele se rezolvă fără probleme. Spre deosebire de alți ani, nu putem spune că debitele sunt o mare problemă pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Oricum, există înțelegere de ambele părți”, a spus Stelian Alin Triponescu, directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Arad.

Adeverințele pentru credite

Adeverințele pot fi eliberate până la plata avansului pentru Campania în curs. APIA a încheiat convenții cu 16 instituții bancare și non-bancare, în vederea eliberării de adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată – schema de plată unică pe suprafață, plata redistributive, măsuri compensatorii de dezvoltare rurală – implementate în cadrul campaniei 2018.

De menționat că, schemele pentru zootehnie, ANT-urile vegetal și zootehnie sau sprijinul cuplat vegetal sau zootehnie nu fac obiectul eliberării de adeverințe. Adeverințele se eliberează ca o garanție, acelor fermieri care intenționeazăă să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și non-bancare, care au convenții cu APIA.

Recomandările redacției