A căzut şi Sorin Oprescu. Pînă la el mai căzuseră şi alţii – guguştiuci de mîna a doua (deputaţi şi senatori „foşti” sau încă în funcţii unii dintre ei deşi au certificate de infractori în buzunare şi-s mîndri de parc-ar fi decoraţi cu „Légion d’honneur”), alţii claponi în toată legea, supranutriţi cu şpăgi şi cu mite, cu conturile umflate de euroi precum cimpoiul lui Ion Lăceanu cu aer…
Ceva mai demult „a picat” Adrian Năstase – iar căderea lui s-a-ntîmplat din cauză de DNA (prima), şi din cauză de glonţ (a doua). Din a doua cădere s-a ridicat mai repede, că l-a ridicat doctoru’ Brădişteanu din bisturiu şi din pix, da’ din prima s-a ridicat singur-singurel, scriind o carte (hai două, să fie-acolo). Aşa se face că „de la Năstase-ncoace” avem un cîrduleţ frumos de autori cu operele scrise-n temniţe, şi-aşa se face că puşcăriile-au devenit „ateliere de creaţie”, fapt cu priinţă din plin scriitorului Gigi Becali, autorul a două opere ştiinţifice: una-n care descrie cum a umblat el brambura pe Muntele Athos, şi una-n care nici el nu mai ţine minte ce descrie – adică de ţinut minte ţine, da’ nu-şi mai aduce-aminte.
Ăsta e mersul Universului: şi stele mai cad cîteodată, cad şi soldaţi pe fronturi, cad şi dinţi din diferite motive de parodontoze, pumni, pari şi alte gingivite de-astea, numai Văcean nu cade orice-ai face şi orice-ar face. Bunăoară mai ieri, adică duminică, pe cînd se-nserase bine de tot, în plin concert în aer liber al filarmonicii care-i aparţine, a chemat poliţia ca să bage la zdup două femei care-mpărţiseră steguleţe pe care scria ceva de Filarmonică şi altceva de văcean. Gurile rele (adică bune), cîrîie că nu văceanu’ ar fi sunat la unu-unu-doi, ci frate-so, Manolele Aradului, da’ nu poţi pentru ca să te iei după gurile rele orişicît ar fi ele de bune, aşa că nici eu nu mă iau. Cert e că poliţiştii au venit urgent (că de-aia s-a sunat la numărul de urgenţă), cam pe vremea-n care taraful filarmonic ataca măsura cincisuteşapteşpce din „Aria menagerului” de Ludwig van Jean-Claude Van Damme, şi-n plin concert le-au invitat pe cele două femei amatoare de muzici şi de filarmonici să se salte de pe scaune şi să vie la o discuţie amicală în spatele scenei, discuţie la care-a asistat şi duetul văcean, duet în care unul este filarmonic (apropritar de instituţie), iar celălalt e ce vrea el să fie şi ţinător de spate al fratelui miniger.
Acu nu zic nemica, da’ datu’ de telefon la un serviciu de urgenţe fiindcă cineva, oricine, împarte şi flutură steguleţe pe care scrie că să te duci tu unde-a dus mutu’ iapa apare ca un act indiscutabil de bravură care merită felicitări, consideraţie şi „Legiunea de onoare” în grad de foarte mare felcer şi-n rang de foarte mare om mic, de cel mai mare om mic.
La Iaşi a căzut unu’ Nichita, care-şi subordonase poliţia spre-a-i păzi metresa.
La Arad n-a căzut Văcean, care-a chemat poliţia spre-a-i apăra scaunul deşi ştia bine că n-are nevoie de apărarea poliţiei, scaunul său fiind apărat eroic de alţii, mult mai invizibili decît două uniforme vizibile şi pe-ntuneric. (Uite că-mi sună telefonul şi cineva mă-ntreabă cu voce răvăşită: „Dom’le, cine-l ţine pe Văcean ăsta lipit de scaun?”. Nu ştiu ce să-i răspund vocii, aşa că tac şi nu zic că-l ţin acolo ăi de-l şi plătesc, că altfel, de-ar fi după lege, Măria Sa Primarul l-ar da afară pe Micimea Sa Văcean cît ai bate din palme şi-ai sîsîi printre dinţi „Filarmonică”!).
