Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Secției 1 Rurală, Serviciul Criminalistic și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat, în seara zilei de 20 noimebrie a.c., două percheziții domiciliare. Aceștia știau pe urmele cui sunt așa că se așteptau la cele ce urmează. Cu toate acestea, ei au dat peste o cantitate uriașă de țigarete, mai exact au fost indisponibilizate peste 590.000,  arme și muniție.

Toate acestea s-au întâmplat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care a decis că trebuie desfășurate cele două percheziții de pe raza localității Munar (comuna Secusigiu), ambele la imobilele unui bărbat de 37 de ani, din Secusigiu.

În curtea unuia dintre imobile a fost astfel depistat un camion în al cărui compartiment de marfă se găseau 27.500 de pachete de țigarete, iar în imobil alte 2.000 de pachete de țigarete netimbrate de diferite mărci, susceptibile a proveni din contrabandă.

În al doilea imobil au fost găsite 18 pachete de țigarete netimbrate de diferite mărci, dar și un pistol cu gaz și bilă de cauciuc, 4 cartușe de vânătoare calibrul 12, 32 cartușe cu bilă, un cartuș glonț calibrul 357 și 7 articole pirotehnice.

Întreaga cantitate de 590.360 de țigarete, autoutilitara, armele și muniția au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată.

Este de precizat faptul că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. În concluzie, bărbatul urmează să ajungă în fața judecătorilor și să își primească pedeapsa pentru ceea ce a fost găsit la cele două imobile ale sale. 

Recomandările redacției