grau3
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad au depistat aproximativ 700 de tone de grâu, în valoare de peste 400.000 de lei, transportat şi depozitat fără îndeplinirea condiţiilor legale.
Mai precis, oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu colegii lor de la Poliţia oraşului Nădlac au depistat, în urma unor activităţi desfăşurate în perioada 14-17 iulie, într-o fostă fermă situată în extravilanul oraşului Nădlac, 685,40 de tone de grâu, achiziţionate şi depozitate ilicit de către o societate comercială, cu sediul în Bucureşti, reprezentată de un bărbat, de 31 de ani, din judeţul Arad, grâu pentru care societatea nu deţinea documente legale de provenienţă.
„Din verificările efectuate s-a constatat că spaţiul de depozitare în care a fost găsit grâul nu era autorizat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar societatea în cauză nu avea deschis punct de lucru în respectiva locaţie.
De asemenea, în urma extinderii verificărilor, s-a stabilit că, o altă societate, cu sediul în judeţul Timiş, reprezentată de aceeaşi persoană, ar fi transportat întreaga cantitate de grâu, fără ca transporturile efectuate să fie însoţite de facturi fiscale”, ne informa inspector Lorena Pârvulescu, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Atât societatea care a depozitat grâul, cât şi societatea transportatoare au fost sancţionate contravenţional cu suma de 20.000 de lei, respectiv 25.000 de lei, iar cele 685,40 tone de grâu, în valoare totală de 438.656 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Recomandările redacției