Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că toate cele peste 5.600 de proiecte depuse prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe apelurile Valul Renovării, Fondul Local Componenta 10 şi Componenta 15 au fost evaluate şi 95% sunt eligibile, în unele cazuri fiind nevoie de clarificări. Cseke afirmă că trei dintre proiecte au primit deja din fondurile alocate prin Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare. Am avut trei apeluri de proiecte: pe Valul Renovării, în valoare de 2,8 miliarde de euro, pe Fondul Local – Componenta C10 – 2,7 miliarde de euro şi pe Componenta 15 din PNRR legat de construcţia de creşe noi încă 300 de milioane de euro. „Deci aproape 6 miliarde de euro şi suntem în momentul în care putem să spunem că toate cele 5.677 de proiecte depuse de către potenţialii beneficiari au fost evaluate de către specialiştii din Ministerul Dezvoltării. Aproape 95% din aceste proiecte sunt proiecte eligibile. Unele dintre ele necesită clarificări care se vor face pe procedura egală, în perioada imediat următoare”, a anunţat ministrul Dezvoltării, într-o conferinţă de presă la Bistriţa. Potrivit ministrului, au fost deja încheiate contracte de finanţare prin PNRR, iar trei proiecte au primit deja fonduri. (sursa:news.ro)

Recomandările redacției