CFR și TPF Inginerie SRL au semnat un contract în valoare de 14,24 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de consultanță și supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor pe lotul 2 Lugoj – Timișoara Est, aferent obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”.Compania va coordona, va asigura consultanță și supervizare în cadrul celor două etape ale contractului, respectiv proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare. De asemenea, va urmări ca Proiectul tehnic să fie elaborat conform regulamentelor legale în vigoare, cu respectarea tuturor etapelor privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare.Consultanța și supervizarea etapelor de proiectare și execuție lucrări se vor realiza de la km 514+504 la km 568+638. Sursa de finanţare a contractului de consultanță și supervizare proiectare și modernizare a infrastructurii feroviare va fi asigurată din fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil, iar durata totală estimată a serviciilor prestate va fi de 103 luni. (sursa:clubferoviar.ro)
Aproape trei milioaine de euro pe consultanță la modernizarea rețelei feroviare
Recomandările redacției
Accidente 236
Camion “culcat” pe A1 Arad-Deva (foto)
citește mai mult »
A1 578
Aradul, Mecca maghiarilor, care vin să își facă aici cumpărăturile
citește mai mult »
Actualitate 756
Rednic îl mușcă pe Becali: “Dacă noi suntem cea mai slabă echipă, atunci ce să mai spunem de tine?”
citește mai mult »
Accidente 1191
Autostrada A1, blocată după ce un camion încărcat cu pietriș s-a răsturnat (foto)
citește mai mult »
Eveniment 174
Acțiune rutieră în zona Beliu: amenzi și certificate de înmatriculare retrase
citește mai mult »
Eveniment 74
Șofer prins băut la volan, în Șiria
citește mai mult »
Actualitate 54
Aproape 65.000 de persoane au vizitat Muzeul, anul trecut
citește mai mult »
A1 1273
Fostul punct de frontieră de la Nădlac nu va mai sta în calea șoferilor (foto)
citește mai mult »
Actualitate 55
Nu mai puțin de 44 de intervenții ale pompierilor în ultimele 24 de ore
citește mai mult »