Ministerul Afecerilor Interne anunţă, că peste un milion de permise au fost emise în 2022, în creştere cu aproap 30% faţă de anul precedent. De asemenea, au fost înmatriculate peste 9,9 milioane vehicule.
”Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări a continuat, în cursul anului 2022, implementarea mai multor proiecte pentru simplificarea şi creşterea calităţii serviciilor oferite publicului. A fost redus numărul documentelor solicitate şi s-a extins posibilitatea prelucrării acestora, indiferent de domiciliul/reşedinţa cetăţenilor”, a transmis, MAI, într-un comunicat d epresă. Sursa citată a precizat că, de asemenea, au fost dezvoltate serviciile digitale prin introducerea serviciilor de plată prin ghiseul.ro şi a serviciilor de păstrare combinaţie număr de înmatriculare şi radiere online. Anul trecut, la nivel naţional, au fost emise 1.073.522 permise de conducere (faţă de 958.985 în anul 2021), 317.292 permise fiind eliberate ca urmare a susţinerii examenului prevăzut de lege (cu aproximativ 30 % mai mult faţă de 2021). În 2022, au fost înmatriculate peste 9,9 milioane vehicule, înregistrându-se o creştere a parcului auto naţional cu aproape 3 procente faţă de începutul anului. ”396.879 vehicule uzate importate au fost înmatriculate în România anul trecut, cu aproximativ 16 procente mai puţin faţă de 2021. De asemenea, peste 3 milioane plăci cu numere de înmatriculare au fost emise în aceeaşi perioadă” a precizat sursa citată. Potrivit acesteia, poliţiştii Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări au emis, anul trecut, peste 1,4 milioane certificate de înmatriculare (mai puţin cu 82.256 faţă de anul 2021, reprezentând o scădere de 5,30%) şi aproximativ 464.000 autorizaţii de circulaţie provizorii, înregistrând astfel o scădere de 21,37 % faţă de anul 2021. Începând cu 27 iunie 2022, în România au fost introduse „numerele verzi” pentru autovehiculele cu ZERO emisii de CO2. ”Modificarea legislativă a avut drept scop asigurarea vizibilităţii acestor categorii de vehicule în traficul rutier, în vederea stimulării introducerii pe piaţă a autovehiculelor de transport nepoluante. Astfel, în România, în 2022, au fost emise 6.116 plăcuţe verzi pentru autovehiculele cu zero emisii de CO2”, a precizat instituţia. În ţara noastră sunt înmatriculate peste 23.000 de vehicule electrice şi aproape 120.000 vehicule hibride. La nivelul județului Arad avem spre o mie de vehicule electrice și aproape cinci mii hibride. (sursa.news.ro)