Arabia Saudită, acuzată de asasinarea unui jurnalist. Amenințări cu urmări în cazul aplicării de sancțiuni

0
133

Administraţia din Arabia Saudită a transmis că va impune măsuri drastice de retorsiune în cazul în care alte ţări vor decide să impună sancţiuni în urma dispariţiei jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează Euronews.

„Regatul afirmă respingerea totală a oricărui fel de ameninţare, fie sub forma unor sancţiuni economice, presiune politică sau repetarea unor acuzaţii false”, a transmis Administraţia de la Riad.

„De asemenea, Regatul afirmă că în cazul în care va vedea orice fel de acţiune, va reacţiona în consecinţă. Economia regatului are o influenţă vitală în cadrul economiei globale”, se menţionează în comunicat.

Declaraţia oficială a autorităţilor din Arabia Saudită vine la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu impunerea de „pedepse severe” în cazul în care se dovedeşte că jurnalistul saudit a fost ucis în clădirea consulatului Arabiei Saudite din Istanbul.

Întrebat în ce va consta „pedeapsa severă” pentru Arabia Saudită, Donald Trump a declarat că nu va impune sancţiuni şi nu va opri vânzarea de armament.

„Vă voi spune ce nu vreau să fac. Nu vreau să pun în pericol slujbele oamenilor. Nu vreau să pierd ordinea creată. Sunt şi alte metode de a pedepsi o ţară”, a declarat preşedintele.

Jamal Khashoggi a fost declarat dispărut în data de 2 octombrie, după ce a intrat în sediul consulatului Arabiei Saudite în Istanbul pentru a-şi depune documentele de căsătorie şi nu a mai ieşit.

Autorităţile din Turcia consideră că jurnalistul, critic dur al politicilor saudite, a fost ucis în interiorul clădirii, acuzaţii respinse de oficialii din Riad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.