Senatorii au votat noul președinte al Senatului, după demisia de săptămâna trecută a lui Călin Popescu-Tăriceanu, ca urmare a retragerii ALDE de la guvernare.

 În urma votului din turul doi, funcția de președinte al Senatului a fost câștigată de către Teodor Meleșcanu, care a obținut 73 de voturi. Alina Gorghiu a avut 59 de voturi, conform evz.ro. 

Votul pentru noul președinte a Senatului a luat sfârșit. Teodor Meleșcanu, propunerea PSD pentru funcția de președinte al Senatului  a obținut 67 de voturi, iar Alina Gorghiu a obținut 49 de voturi. Cei doi vor intra în turul doi pentru funcția din care a demisionat Tăriceanu.

 

Teodor Viorel Meleșcanu s-a născut la data de 10 martie 1941, în localitatea Brad, pe atunci reședință de plasă în județul Hunedoara (interbelic). După absolvirea Liceului Moise Nicoară din Arad, a urmat studii universitare la Facultatea de Drept din București (1959-1964) și apoi cursuri postuniversitare de relații internaționale la Universitatea din București (1964-1966). În perioada facultății, în anul 1961, și-a satisfăcut stagiul militar obligatoriu la Școala Militară de Ofițeri de Rezervă din Botoșani, având în prezent gradul de sublocotenent (în retragere), arma infanterie.

 

 

 

 

Recomandările redacției