Municipalitatea arădeană a stabilit un nou proiect prin care doresc implementarea unui sistem de închiriat biciclete pe raza orașului nostru. Investiţia este în fază de aprobare a studiului de fezabilitate, proiect care se află pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local Municipal de mâine, 20 decembrie 2018.

Se vor amenaja 22 de stații

Se vor amenaja acest sistem de închiriat biciclete în primul rând în zonele cu cea mai mare cerere și mai mulți utilizatori. Mai exact 22 de staţii vor fi amenajate în centrul orașului, la gara centrală și în fiecare cartier, distanța medie între stații fiind 1.300 m.

Numărul de biciclete propus pentru o stație este 20, iar numărul locurilor libere propus pentru parcare este 4, pentru a permite, măcar în teorie, utilizatorilor să returneze bicicleta la stația dorită, cu toate că știm că se va crea haos, cel puțin la început, până se mai învață lumea cu acest sistem.

Un lucru foarte bun al acestui nou proiect este faptul că serviciul va fincționa non-stop. Rețeaua „AradBikes” va oferi un terminal automat la fiecare post care să permită închirierea unei biciclete pe baza unui card de abonament sau card bancar.

Proiect de peste 5 milioane de lei

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 5.028.405,72 lei (TVA inclus) şi este estimată că se va realizare în 24 luni. Finanţarea investiţiei se face din fonduri ale bugetului general consolidat şi alte surse atrase în condiţiile legii.

În prezent Municipiul Arad dispune de o rețea de 135 km de piste de biciclete, din care 122,5 km realizați printr-un proiect finanțat prin POR 2007-2013 și 12,5 km realizați cu finanțare din bugetul local.

Lista cuprinzând locațiile Stațiilor de închiriere biciclete în Municipiul Arad:

1.B-dul Revoluţiei – parcare mediană zona Primărie

2.P-ta Podgoria-Calea luliu Maniu int. cu P-ța Caius lacob

3.Zona Fortuna – Calea Aurel Vlaicu, colț cu str. Dâmboviței

4.Zona Polivalentă-P-ța Sporturilor, lângă intrare bazin înot

5.P-ța Bujac-lângă stadion

6.Calea Bodrogului-în parcare cimitir Pomenirea

7.B-dul Revoluţiei în P-ța A. Iancu – Teatru

8.P-ța Arenei, colț cu str. Mucius Scevola

9.P-ța Mihai Viteazu – B-dul Ștefan Augustin Doinaș

10.P-ța Gării – B-dul Revoluției

11.P-ța Uta- Calea Aurel Vlaicu

12.Calea Timișorii-între str. Lugojului și strada Cibinului

13.Calea Radnei intersecție cu str. Prieteniei și str. Mioriţa

14.Zona 300- str. General G. Magheru între str.Dr. Cornel Radu și E. Drăgan

15.Grădiște – str. Petru Rareș

16.Zona P-ța Sârbească – parc

17.Cartier Alfa-str. A. Suciu intersecție cu str. Barbu Lăutaru

18.P-ța Obor-str.Pădurii intersecție cu str. Căpitan Ignat

19.Str. Vârfu cu Dor intersecție cu str. Blanduziei

20.P-ța Spitalului – Intim

21.Str. Hatman Arbore – pe str. Dunării

22.Gara Aradul Nou-str. Stefan cel Mare între str. Caransebeș și str. N. Gogol

Recomandările redacției