moise nicoara 1Reprezentanţii Primăriei Arad anunţă că în aceste zilele are loc la Braşov cea de-a VI-a ediţie a Forumului Administraţiei Româneşti, eveniment anual  organizat de Revista Română de Ad­ministraţie Publică Locală. „Acesta este un prilej pentru a marca evoluţia administraţiei româneşti, pentru a scoate în evidenţă rezultatele pozitive ale demersurilor reprezentanţilor administraţiei publice locale, dar şi pentru a dezbate public potenţiale noi linii directoare pe care actorii implicaţi în administraţia publică locală românească le-ar putea avea în vedere. Evoluţia şi dezvoltarea economică a municipiului Arad sunt din nou recunoscute şi apreciate în cadrul acestui eveniment”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.
Municipiul a obţinut la Braşov premiul pentru cel mai bun proiect din    domeniul educaţiei şi anume  reabili­ta­rea Colegiului Naţional „Moise Nicoară”.
 (C.U.)

Recomandările redacției