Aradul a primit încă un milion de lei de la guvern, pentru asistența socială

0
83

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, alocarea de noi sume unor unităţi administrativ-teritoriale, printre care și județul Arad, pentru finanţarea cheltuielilor de susţinere a sistemului de protecţie a copilului, precum şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap. Suma va fi asigurată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.

Deputatul Florin Tripa detaliază :” Mai precis, s-au alocat 967 de mii de lei, dintre care 864 de mii de lei pentru susținerea sistemului de protecție a copilului și 97 de mii de lei pentru susținerea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap. Aceste fonduri sunt necesare întrucât numărul copiilor aflaţi în plasament la asistenţi maternali a crescut, iar standardele minime de cost pentru serviciile sociale şi nivelul venitului lunar pe membru de familie nu au fost majorate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Este a doua alocare de fonduri din partea Guvernului României în ultimele zece zile, după ce la sfârșitul lunii octombrie, Aradul a mai primit, tot din fondul de rezervă, 5,5 milioane de lei, dintre care 3,7 milioane de lei pentru susținerea sistemului de protecție a copilului și 1,8 milioane de lei pentru persoanele cu handicap“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.