Aradul a revenit la viață: străzile au devenit neîncăpătoare pentru elevi

0
205

A început școala și odată cu ea forfota pregătirilor pentru un nou an școlar. Toate școlile și grădinițele au organizat astăzi o festivitate solemnă, în cadrul cărora le-au urat bun venit elevilor lor. Nu doar școlile au început să prindă viață, după aproape trei luni în care sălile de clasă au fost la cheremul pânzelor de păianjen, ci și orașul s-a trezit din amorțeala căldurilor de vară. Străzile sunt pline de chiote, de elevi îmbrăcați în uniforme, ori în haine atent pregătite să impresioneze, în timp ce patronii teraselor își freacă mâinile de fericire.

Emoțiile elevilor, dar mai ales ale părinților, pentru prima zi de școală s-au mai diminuat, lăsând loc acum îngrijorărilor, amestecate cu speranța că vom avea parte de un an școlar mai bun.

Anul şcolar 2019-2020 a început luni, 9 septembrie 2019, şi se încheie pe 12 iunie 2020, are 35 de săptămâni şi este împărţit în două semestre şi două vacanţe pentru toţi elevii, plus o vacanţă pentru elevii din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă. Structura anului școlar cuprinde semestrul I, din 9 septembrie până pe 20 decembrie 2019 şi semestrul al II-lea, din 13 ianuarie până pe 12 iunie 2020.

Pentru a putea fi la îndemână şi mai util, Edupedu.ro a pus într-o formă simplă calendarul anului şcolar 2019-2020, astfel încât să poată fi descărcată, salvată în calculator sau chiar imprimată.

Vacanţele elevilor sunt următoarele: vacanţa de iarnă, începe pe 21 decembrie 2019 şi durează până pe 12 ianuarie 2020; vacanţa de primăvară începe de pe 4 aprilie şi ţine până pe 21 aprilie 2020; vacanţa de vară începe pe 13 iunie şi încă nu se ştie data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021.

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.