casaAradul are un centru educaţional şi de promovare în domeniul mediului, construit din bani europeni, pe un proiect transfrontalier. Este vorba de Green House – Centrul de Informare şi Educare în Protecţia Mediului, amenajat în tabăra de tineret de la Căsoaia.

Centrul Cultural Judeţean Arad a inaugurat vineri, 15 aprilie,  la Căsoaia, Centrul de Educare şi Informare în Protecția Mediului „Green House”(Casa Verde), înființat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013, în parteneriat cu Municipalitatea Orașului Mako. Finanțarea nerambursabilă alocată pentru implementarea acestui proiect a fost de 508.951 de euro.

„Casa Verde” este dotată la standarde europene, cu sală de conferințe, bucătărie complet utilată și posibilități de cazare, în care se vor desfășura activități diverse din domeniul educației ecologice și protecția mediului, începând de la cursuri, seminarii și conferințe, până la expoziții tematice și ateliere de lucru.

Momentul de sărbătoare şi emulaţie culturală,   tăierea  panglicii  inaugurale şi tainica Sfinţire a lăcaşului  multifuncţional a reunit la Căsoaia, înalte oficialităţi, înalţi prelaţi, oameni de istorie, cultură,specialişti în domeniu, oameni ai locurilor. Delegatul de la Mako a afirmat: „Mă simt onorat că sunt prezent la finalizarea acestui proiect important. Acest Green House, este foarte important pentru educarea tineretului care va participa la evenimentele româno-ungare care vor avea loc la Căsoaia“.

„Promovarea muzeelor rurale, dotarea Eco-muzeelor , din Banat , Crişana , ar trebui, de-acum, să pornească de aici, de la Căsoaia,  ca model,  iar conservarea produselor de olărit, meşteşugit,   lemnărie ,creaţii ale pictorilr naivi, ale tinerilor ori elevilor, să fie bine conduse, asta cu atât mai  mult,  cu cât, Congresul monografilor de la Cluj să poată promova autentice valenţe“, a spus Doru Sinaci, director al Centrului Cultural Județean Arad.

Modernizarea taberei va continua

„Casa Verde” urmează să facă promovarea meșteșugurilor și artelor tradiționale, a alimentației naturale și îndeletnicirilor populare nepoluante către tânăra generație din cele două județe partenere, Arad și Bekes, prin organizarea de cursuri teoretice și ateliere practice cu tematici variate, precum şi transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi unui număr cât mai mare de turişti.

Astfel, atelierele tradiţionale (olărit, țesătorie, tâmplarie, fierărie, etc) – organizate sub forma unui Eco-Muzeu – au fost dotate şi amenajate cu toate ustensilele necesare funcţionării, materialele folosite la viitoarele activități meșteșugărești urmând a respecta întru totul tradiţiile străvechi.

„Consiliul Județean împreună cu Centrul Cultural Județean Arad și partenerii din Mako, au reușit să finalizeze acest proiect foarte important, și doresc să se continue modernizarea acestei tabere“, a spus Adrian Țolea, președintele Consiliului Județean Arad.

În cadrul Centrului de Educare și Informare în Protecția Mediului înființat la Căsoaia se va continua organizarea activităților cu tematică din domeniile ecologiei și tradițiilor, urmând a fi reluate cursurile „Casa Verde – locuinţa viitorului”, „Brățările de aur ale satelor româno-maghiare – meseriile tradiționale”, „Alimentația naturală tradițională pentru o viață sănătoasă” sau „În pas cu moda prin îmbrăcăminte ecologică”, dar și inițierea unor activități noi, cuprinzând tabere de creație, seminarii, conferințe și expoziții numite general “Educație Ecologică.”

La inaugurare au putut fi, de asemenea, vizitate expoziţiile de artă tradiţională populară şi fotografie, cu lucrări realizate de participanţii la activităţile transfrontaliere organizate în cadrul proiectului „Casa Verde” – icoane pe lemn şi sticlă, pictură naivă, obiecte casnice şi decorative din lut. În cadrul expoziţiei fotografice „Călătorie în timp: Căsoaia şi împrejurimile – ieri şi azi”, invitaţii au putut admira evolouţia Taberei de Copii şi Tineret Căsoaia de la începuturile ei şi până astăzi.
SAM_4227
SAM_4260

Recomandările redacției