asociatiaMunicipiul Arad a aderat ca membru activ la „Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România”, organizaţie non-guvernamentală și apolitică care va sprijini candi­- datura orașului pentru titulul de Capitală Europeană a Culturii. Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de consilierii locali, Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România a invitat municipalitatea arădeană să adere la acestă entitate. „Este o asociație de elită, care ne va ajuta să derulăm proiecte pentru promovarea candidaturii Aradului în competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană“, a precizat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad. Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România (A.L.Z.I.A.R.) a fost înfiinţată în 2004 la iniţiativa Ministerului Tran­- s­porturilor, Construcţiilor şi Turismului, Asociaţiei Franceze a Oraşelor şi Regiunilor de Artă şi Istorie şi a oraşelor cu Zone Protejate, municipiile Alba Iulia şi Târgovişte. Sediul Asociaţiei este în municipiul Târgovişte.
„Obiectivele asociaţiei şi a ora­şelor care fac parte din aceasta sunt sensibilizarea locuitorilor la prevalarea, conservarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului prin punerea în practică a unor acţiuni şi mijloace specifice, crearea unui serviciu educativ pentru publicul tânăr, dezvoltarea unei strategii pentru formarea publicului prin expoziţii permanente, pliante, broşuri, documente audio-vizuale, preluarea şi punerea în valoare a experienţei şi bunelor practici în materie de restaurare a patrimoniului, de dezvoltare urbană şi amenajare a teritoriului la nivel local, naţional şi internaţional în relaţia cu ministerele interesate“, se menționează în proiectul de hotă­râre aprobat de consilierii locali.
Nivelul cotizaţiei anuale este de 0,02 lei/locuitor ceea ce reprezintă pentru municipiul Arad o sumă de 3.249 lei având în vedere că numărul de locuitori este de 162.450, conform Direcţiei Judeţene de Statistică Arad. Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România este o organizaţie non-guvernamentală având ca obiectiv principal protejarea, conservarea  şi valorificarea patrimoniului cultural prin punerea în practică a unor mijloace şi acţiuni specifice. În prezent, asociaţia număra 32 de membri din care 14 consilii judeţene şi 18 primării oraşe istorice.

Recomandările redacției