După titlul de campioană națională la seniori, Autobergamo Deva câștigă un trofeu important la futsal și la nivel de juniori. Echipa Under 19 a clubului de la poalele cetății e noua deținătoare a Cupei României, după o finală pe muchie de cuțit cu Dunărea Călărași.
Disputat la Sala UAV Mihai Botez din orașul nostru, ultimul act a avut nevoie de penalty-uri pentru a avea o câștigătoare. Scorul timpului regulamentar a fost alb (0-0) și pentru că cei doi portari au fost în zi de grație, iar după loteria șuturilor de la 6 metri rezultatul le-a surâs devenilor cu 6-5!
Bucuria a fost de nedescris pentru băieții lui Adrian Moț și anume: Darius Savu – Mihnea Toader, Bogdan Pieptea, Andrei Vesa, Sergiu Boglea, Robert Bulzan, Zabar Kovacs, Andrei Trofin, Sergiu Ivan și Andrei Grosu. Acesta din urmă a fost desemnat și jucătorul turneului, iar colegul său Darius Savu – cel mai bun portar. În fine, un al treilea devean, Mihnea Todear și șimăndanul Cosmin Deloreanu au împărțit trofeul dat celor mai prolifici jucători.
Premierea a fost făcută de Cristian Vornicu, președintele Comisiei de Fotbal în Sală din cadrul Federației Române de Fotbal, iar la finală au asistat printre alții și Robert Lupu și Endre Kacso, selecționerii celor două naționale de futsal, cea de seniori și cea de tineret. Finala a fost arbitrată de clujenii Ovidiu Bărluțiu și Cristian Brașovean.
Altfel, Șoimii Șimand, cu sprijinul Universității Aurel Vlaicu Arad, s-a achitat excelent de statutul de organizatori, cu regretul că – totuși – în primul meci, cel cu viitoarea campioană din Deva, se putea obține mai mult dacă nu existau acele câteva minute dezastruoase din startul reprizei secunde.

Recomandările redacției