Frumosul nostru oraș se transformă parcă pe zi ce trece. Din păcate, majoritatea transformărilor prin care trece nu sunt pozitive deloc, în ultima perioadă fiind vorba doar despre modul în care a ajuns să arate orașul nostru. El are locuri frumoase, de multe ori acestea aparținând unor firme private sau sunt proprietăți private. În ceea ce privește spațiul public, nemulțumirile sunt la ordinea zilei.

Sătui de oameni ai străzii care își fac de cap, arădenii trebuie să se confrunte acum și cu gunoaiele inuman de numeroase și pe care le găsești sub diferite forme absolut peste tot.

Toate au început cu pubelele de gunoi care nu erau golite, apoi a continuat cu coșurile de gunoi de prin parcuri care dădeau pe dinafară, clădirile sau colțurile abandonate pline de deșeuri și, pe ultimul loc, dar printre cele mai evidente lucruri, obiecte casnice puse la voia întâmplării pe străzi, în colțuri, cu speranța că ele vor dispărea cumva, poate chiar printr-o minune.

Cu foarte puțin timp în urmă, mai exact cu doar două zile, au apărut fotografii în mediul online care atestă faptul că locuitorii Aradului sunt cei care ajută oamenii străzii să murdărească orașul. Cu exactitate, este vorba despre persoanele care, nemaiștiind ce să facă după ce o bucată de mobilier sau o saltea nu le mai este de folos, aceștia aruncă obiectele în stradă, de multe ori nici măcat în apropierea unei pubele și consideră că astfel au făcut tot ceea ce le stătea în putință și că nu greșesc cu nimic, cei de la salubritate fiind cumva obligați să le ridice.

Ceea ce nu înțeleg mulți este că nu ar trebui să procedeze astfel și să nu considere că gunoaiele, odată dispărute, ele au fost luate de firmele care se ocupă cu ridicarea deșeurilor. Din nefericire, cei care procedează astfel ajung să fie cei care se plâng când văd saltele de pat puse pe Malul Mureșului de oamenii străzii.

Astfel, cu ajutorul mai multor cetățeni, Aradul ajunge să fie un oraș plin de gunoaie și despre care, dacă lucrurile continuă tot așa, nimeni nu va mai avea nimic frumos de spus.

 

Sursă foto: Vocea Străzii Arad România

Recomandările redacției