Aradul, cel mai expus județ din pricina punctului de trecere al frontierei cel mai tranzitat de românii care se întorc în țară, are printre cele mai multe victime făcute de COVID-19. Ministrul Sănătății a anunțat astăzi că au intrat în țară 200.000 de români până acum, iar numărul acestora se va dubla în următoarele zile. Mai exact, sunt așteptați încă 200.000 de români.

Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, Aradul se află pe locul 2, după județul Suceava, în ceea ce privește decesele cauzate de îmbolnăvirile cu virusul COVID-19. Astfel, statisticile spun că la Arad au murit 16% dintre cei 38 de oameni care și-au pierdut viața în ultima săptămână din cauza coronavirusului. Însă, acestea sunt doar datele oficiale; din nefericire, au murit mai mulți oameni contaminați dar care nu au fost testați, de aceea nu sunt luați în evidență ca fiind victime ale virusului mortal. 

Sâmbătă seara, au fost anunțate trei noi decese la nivel național, toate victimele fiind din județul Arad, trei femei care au decedat în spitalele din municipiu. 

Amintim că, vineri, dr. Otinel Șandru, liderul Sanitas, a afirmat că zece cadre medicale au fost infectate cu coronavirus, însă numărul lor a crescut de acum două zile. Doi dintre cei 10 oameni din personalul medical infectat lucrează la Spitalul Orășenesc Ineu, iar ceilalți opt sunt de la Spitalul Județean de Urgență din Arad. 

Potrivit covid19ro.org, în Arad sunt 33 persoane infectate cu coronavirus, dintre care 8 au fost vindecate și 6 au decedat. 130 de persoane sunt în centrele de carantină din județ și 1775 sunt în izolare la domiciliu. În județul Suceava, sunt 95 de persoane confirmate cu coronavirus, dintre care 9 au murit și o persoană a fost vindecată. 

Recomandările redacției