România va conta pe 86 de sportivi, care vor concura la 10 discipline, la cea de-a 30-a ediţie a Universiadei de Vară, programată la Napoli (Italia) în perioada 3-14 iulie. Aradul e reprezentat de următorii sportivi, originari sau legitimaţi la cluburi din oraşul nostru: Dora Ardelean (FCC Baschet Arad, baschet feminin), Casian Codrean (CSM Arad, tir sportiv), Nicolae Coman (CS Universitatea Arad, atletism) şi Paul Mladin (tenis de masă).
Conform unui comunicat de presă al Fe­deraţiei Sportului Şcolar şi Universitar, remis AGERPRES, delegaţia României compusă din 112 membri, din care 86 de sportivi, 2 delegaţi oficiali şi 24 de tehnicieni (antrenori, medici, masori). Sportivii români vor concura la următoarele discipline: atletism (feminin, masculin), baschet (feminin), gimnastică artistică (feminin, masculin), înot (feminin, masculin), judo (feminin, masculin), scrimă (feminin, masculin), tenis de masă (feminin, masculin), rugby (masculin), taekwondo (feminin, masculin) şi tir sportiv(feminin, masculin).
„Finanţarea acţiunii se face de către Ministerul Educaţiei Naţionale prin Fe­deraţia Sportului Şcolar şi Universitar, instituţie care deţine competenţa exclu­- sivă pentru reprezentarea României la competiţiile oficiale organizate sub egida federaţiilor internaţionale ale sportului şcolar şi universitar. Delegaţia tricoloră cuprinde sportivi cu rezultate excelente în competiţiile naţionale şi internaţio­nale cărora le urăm mult succes”, se menţionează în comunicatul citat.
Delegaţia României la Universiada de vară 2019 este următoarea:
Atletism (14 sportivi): Alin Alexandru Firfirică, Florentina Costina Iuşco, Ionuţ Andrei Neagoe, Lenuţa Petronela Simiuc, Cristi Nicuşor Boboc, Cosmin Ilie Dumitrache, Alexandru Terpezan, Cristian Radu, Andreea Simona Lefcenco, Nicolae Marian Coman, Vlad Dulcescu, Ioan Andrei Melnicescu, Andreea Alina Pîşcu, Andrei Rareş Toader; antrenori – Daniela Costian, Nicolae Alexe, Alin Cornel Larion;
Baschet (12 sportivi): Ana Ferariu, Dora Denisa Ardelean, Nicoleta Alexandra Ghiţă, Kincso Kelemen, Paula Lenart, Teodora Neagu, Alina Maria Podar, Carla Antonia Popescu, Claudia Alexandra Stan, Sonia Cristiana Vilcinschi, Anamaria Vîrjoghe, Antonia Radu; antrenori – Cătălin Viorel Tănase, Gabriela Larisa Toma; medic – Vasile Oşean; oficial – Traian Racu;
Gimnastică (3 sportivi): Andreea Daniela Ciuruşniuc, Toma Roland Modoianu-Zseder, Robert Gabriel Ghiuzan; antrenori – Benoni Pereţeanu, Marius Daniel Berbecar;
Rugby (12 sportivi): Raoul Andrei Paxaman, Alin Costinel Ghiarasim, Alexandru Porojan, George Iulian Croitoru, Dan Constantin Cârlescu, Ioniţă Nistor, Marius Chiriac, Gabriel Adrian Părăleşte, Andrei Constantin Ciubotariu, Cristian Boboc, Florin Curcan, Ionuţ Balaban; antrenori – Alexandru Emanuel Lupu, Marius Viorel Ulăreanu;
Nataţie (6 sportivi): Bogdan Andrei Scarlat, Cătălin Paul Ungur, Andrei Mircea Anghel, Vlad Paţurcă, Andrei Răzvan Grădinaru, Eduard Rednic; antrenori – Marius Mihai Grigore, Silviu Şalgău;
Judo (10 sportivi): Răzvan Alexandru Bodea, Lucian Laris Borş-Dumitrescu, Mircea Alexandru Croitoru, Ştefania Adelina Dobre, Florisa Ileana Horvath, Camelia Ioniţă, Mario Dumitru Ioniţă, George Rareş Rotaru, Cristina Maria Sîrbuleţ, Daniela Elena Stere; antrenori – Emilian Rabolu, Simona Marcela Richter.
Tir sportiv (4 sportivi): Eliza Alexandra Molnar, Dragomir Matei Iordache, Roxana Delia Bonte, Paul Casian Codrean; antrenori: Daniela Cohanciuc, Mihai Axinte.
Scrimă (10 sportivi): Mălina Elena Călugăreanu, Maria Beatrice Boldor-Boghiţa, Teodora Sîrbu, Raluca Văcăraşu, Georgian Mădălin Bucur, Sorin George Eftimie, Răzvan Paul Ursachi, Răzvan Adrian Stănescu, Florin Adrian Dabija, Cezara Mihaela Bolboceanu; antrenor – Teodor Virgil Sălişcan, Ciprian Fabian Gălăţanu.
Tenis de masă (8 sportivi): Andreea Teodora Clapa, Adina Mihaela Diaconu, Irina Ciobanu, Alina Georgiana Zaharia, Alin Marian Spelbuş, Florin Constantin Spelbuş, Alexandru Mihai Manole, Paul Eugen Mladin, antrenori – Elena Sebe, Ionuţ Ştefan Seni; maseur – Răzvan George Spirescu.
Taekwondo (7 sportivi): Nicolae Dogari, George Hobjila, Vasile Gabriel Luca, Andreea Maria Marcu, Cosmin Caplea, David Mureşan, Norbert Nagy-Adorjani; antrenori – Octavian Bigu, Iosif Claudiu Moldovan.
La cea de-a 30 -a ediţie a Universiadei de vară, care se va desfăşura la Napoli (Italia) în perioada 3-14 iulie, vor participa peste 12.000 de sportivi studenţi din întreaga lume, la 18 discipline.

Recomandările redacției