Aradul va participa la Târgul Național de Turism al Republicii Moldova, unde Consiliul Județean Arad va promova oportunitățile de angajare în zonele industriale și în Zona Liberă Curtici-Arad, cele două universități arădene, Universitatea „Aurel Vlaicu” și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, dar și turismul de week-end în județul nostru.

„Târgul de la Chișinău va avea loc în perioada 6-9 aprilie. Vom fi prezenți acolo pentru că e important să căutăm prin orice mijloace forță de muncă pentru companiile arădene, dar în același timp să creștem vizibilitatea universităților arădene. Republica Moldova este partenerul nostru strategic, acolo suntem înfrățiți cu trei raioane, și vom profita de această ocazie să propunem și aducerea la Arad a unor funcționari care să se specializeze în scrierea și managementul proiectelor europene, în relații publice, și noi, la rândul nostru, să învățăm de la ei orice poate contribui la funcționarea mai eficientă a instituțiilor arădene”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

La ediția din acest an a Târgului Național de Turism al Republicii Moldova, invitata specială este Georgia, căreia organizatorii i-au alocat un stand lângă cel al Aradului, în centrul pavilionului expozițional.

Recomandările redacției