OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERAIată, două adrese pe care le fac cunos­cute onoraților consilieri CLM, aleșii noștri, cu rugămintea de a le vizita. Trebuie vizitate! Ambele prezintă asemănări surprinzătoare, devenite amândouă pericole publice, și din punctul de vedere al amplasării, se situează în zona „O” ca impor­tanță. Voi fi ghidul dumneavoastră, să pornim, așadar, la drum.
Pe B-dul Vasile Milea la nr.32 se află o vilă din interbelic, în stare , cu puțină indulgență, să o considerăm bună. Vilă cu curte, geamuri mari și moarte, păianjeni, boarfe și ruine, se văd din stradă, cu pomi fructi­feri și flori ce se războiesc, pe viață și moarte, cu bălăriile. Ați înțeles, stimați consilieri, o vilă părăsită. Treaba proprietarului că-și pră­duiește averea, dar așa părăsită a devenit un focar de infecție publică, ce deranjează trecătorii. Iarna nu curăță nimeni zăpada, vara ,din vegetația abundentă frunzele căzute pe asfalt putrezesc și mâzga formată, pute. În curtea năpădită de buruieni și fără stăpâni, mitocanii au format ad-hoc, o haldă de gunoi. În ton cu vila, și vegetația de pe trotuar pare o junglă. Se vede de departe, de pe Bulevard, vila ce închide jalnic, imaginea unui cartier frumos, cu un bulevard recondiționat ca la carte. Interveniți stimați consilieri, cetățenii nu pot suporta un asemenea focar de infecție.
Parcul Europa, un model de civilizație, cu iarbă îngrijită, umbră, alei , loc de joacă pentru copii, raiul pe pământ. Dar cum nimic nu este perfect pe lume, hai să mergem în amonte pe alee, pe malul Mu­reșului, apa care însoțește parcul, și după o superbă vilă, apare ca din senin, maidanul. Maidanul cu ruine și gunoaie, după cum puteți vedea în imaginile anexate. Gunoaie în albia Mureșului, zonă protejată de Apele Române, după modelul existent la capătul străjii Renașterii din Micălaca. Ce maidan, dotat cu toate atributele , are până și o gospodărie ruinată, raiul fantomelor și a aurolacilor. Dacă ne raportăm la acest loc, aparținând de B-dul Gen. Praporgescu, intravilan public, la un pas de Parcul Europa, să nu ne mirăm când câinii vagabonzi vor ataca copii, și că, maidanul sinistru face parte din zona „O” a orașului.
Deci, v-am însoțit până aici, mai departe, măcar din orgolii, să lăsați locul curat pe Milea nr.32 aplicând legea, și să asanați, mobilizându-i pe cei cu bastoanele de cauciuc și cu măturile, maidanul din Parcul Europa. (B.B.)

Recomandările redacției