Din păcate nici meciul de vineri seara n-a fost scutit de controverse legate de arbitraj. Din acest punct de vedere faza cea mai importantă s-a petrecut în minutul 57, când Rareș Pop pleacă într-o acțiune fulminantă de la centrul terenului, șerpuiește prin apărarea Farului dar la marginea careului de 16 metri este ajuns din urmă de Nedelcu și doborât. Jucătorii utiști aflați în apropiere cer vehement eliminarea constănțeanului pentru fault în poziție iminentă de gol, însă Kovacs Szabolcs acordă doar cartonaș galben. Deși Rareș Pop intra perpendicular în careu avându-l doar pe Aioani în față, centralul din Carei a considerat că în apropiere se mai afla un fundaș care putea interveni.
Din păcate niciuna dintre televiziunile care a transmis partida n-a mai oferit pe rezumat această fază, astfel că n-am putut să o revedem în așa fel încât să ne dăm seama câtă dreptate a avut Kovacs în luarea respectivei decizii. Curios, nu? De data aceasta însă Laszlo Balint, un critic al arbitrajelor în ultima vreme, a trecut destul de ușor peste fază: „De pe bancă așa am văzut dar dacă s-a analizat la VAR înseamnă că a fost decizia corectă. Nu cred că arbitrajul a influențat, nu din cauza arbitrajului am pierdut.“
În ceea ce-l privește pe Gheorghe Hagi, acesta a abordat vizavi de arbitraj, tactica „cea mai bună apărare e contraatacul“: „Ah nu, sută la sută era un jucător în fața lui. Sută la sută! Așa și eu pot să zic că am avut penalty și mi-a zis conducerea că nu s-a dat nicio reluare la televizor. La Artean, penalty clar.“
În afara fazei cu Rareș Pop, publicul s-a inflamat și la toleranța excesivă pe care centralul Kovacs Szabolcs a avut-o cu protestele și provocările lui Alibec. Lipsit de chef, atacantul Farului a făcut o partidă slabă, nu i-a ieșit mai nimic și și-a vărsat frustrările pe colegii săi și pe arbitru, protestând vehement la aproape fiecare decizie a acestuia. Kovacs însă i-a tolerat aceste ieșiri, fără să-i arate cartonașul galben așa cum merita. „Așa e el, așa sunt atacanții, e imprevizibil. I-am zis să se gândească doar să joace dar ăsta e. E un jucător important al nostru chiar dacă uneori nu e într-o formă foarte bună“ a încercat Hagi să-și scuze elevul. Cert este că, dacă managerul Farului a fost aplaudat de publicul arădean după meci, Alibec a avut parte de un cu totul alt tratament, la fel și arbitrul partidei.
(foto: uta-arad.ro)