Arbitrii arădeni, din campioni – în afara podiumului la Cupa Prieteniei

0
241

A doua și ultima etapă a ediției 2018 a turneului „Cupa Prieteniei”, patrulater rezervat arbitrilor din județele Arad, Timiș, Bihor și Bekes, s-a consumat la începutul acestei săptămâni pe Bega. Campioni în luna mai, în Ungaria, „fluierașii” arădeni nu mai reușit să prindă nici măcar podiumul.
În semifinală, arbitrii timișoreni și-au luat revanșa după acel 1-6 din primăvară, chiar din meciul pentru trofeu, cu un sec 3-0. Apoi, echipa selecționată în funcție de posibi­lități de Emil Arsa avea să piardă și finala mică, cu un scor și mai dur: 2-6, în fața Bihorului.
Așadar, golurile lui Cadar și Bogdan au fost singurele pentru Selecționata Aradului, care a evoluat în următoarea formulă pe terenul Bazei Sportivăe nr. 2 a Politehnicii: Căşuţ – Bogdan, Herţeg, Hărduţ, Rusu, Calnacov, Rus, Gornic, Mako, Brînduşe, Pană, Cadar, Buda, Saladea, Stulianek, Dehelean, Vesa şi Iovescu.
Timișul și-a valorificat până la capăt avantajul terenului propriu prin repetarea scorului de neprezentare (3-0) și în finala cu Bekesul. Altfel, în fotbalul pe puncte, Aradul a bătut echipele timișene în (aproape) toate întâlnirile oficiale din acest debut de sezon. În eșalonul secund, UTA a trecut cu 2-1 și 3-0 de Ripensia, respectiv ACS Poli, în timp ce la nivelul Ligii a 3-a s-au înregistrat următoarele rezultate: Cermei – Ghiroda și Giarmata Vii 2-1, Șoimii Lipova – CS Dumbrăvița 7-2 (!?), Ghiroda și Giarmata Vii – Crișul Chișineu Criș 1-5. Parcursul perfect a fost stricat doar de Sebiș – Dumbrăvița 1-1. În fine, în preli­minariile Ligii Elitelor, echipele UTA-ei sunt peste cele ale lui ASU Poli atât la Under 17, cât și la Under 19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.