Brigada de arbitri de la meciul UTA – Gaz Metan Mediaș a intrat pe teren cu tricouri pe care era inscripționat mesajul „Alături de tine, Ovidiu“. De altfel, la toate meciurile acestei etape, arbitrii din România au purtat și vor purta mesaje similare. Reamintim că în urmă cu o săptămână, arbitrul arădean Ovidiu Hațegan a suferit un infarct și a fost operat la Timișoara într-o procedură în cadrul căruia i s-a montat un stent.

În prezent, după câteva zile de monitorizare, Hațegan a fost externat și se află acasă, în recuperare, urmând un tratament prescris de medici. Doctorul Constantin Tudor Luca, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara a oferit noi detalii despre situația sa: „Reintegrarea se va face treptat, la nivel de săptămâni. Se recomandă chiar activitatea fizică. Eu cred că Hațegan va putea să arbitreze din toamnă sau de anul viitor dacă își va dori asta.“

La rândul său antrenorul UTA-ei, Ionuț Badea a vorbit elogios despre Ovidiu Hațegan, rememorând o convorbire pe care a avut-o cu unul dintre cei mai mari arbitrii din lume, despre centralul român: „Ovidiu Hațegan este etalonul a ceea ce înseamnă arbitrajul românesc. Îmi amintesc cu mare plăcere cum la Euro 2016 am avut o discuție cu Pierluigi Collina și cât de frumos a vorbit despre Ovidiu, legat de maturitatea lui, de modul în care ia deciziile importante pe parcursul unui joc.“

De asemenea, pornind de la exemplul lui Chrstian Eriksen, care la mai puțin de un an suferit pe terenul de joc la Campionatul European, a revenit pe teren la același nivel la care se afla înainte de drama prin care a trecut, Ionuț Badea speră că același lucru se va întâmpla cu Ovidiu Hațegan: „Fotbalul românesc are nevoie de arbitrii ca el, ar fi păcat ca în urma acestei probleme de sănătate și în urma căreia din punct de vedere clinic este declarat sănătos, partea mentală, emoțională, să-l blocheze în a continua lecțiile de arbitraj pe care le-a oferit până acum. Însă, în același timp, este doar decizia lui și trebuie să fim solidari cu tot ce va gândi și va concluziona din punctul ăsta de vedere.“

Ovidiu Hațegan are 41 de ani (va împlini 42 în luna iulie) și ar mai putea avea în față câțiva ani de carieră la cel mai înalt nivel, dacă decide să își reia activitatea.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției