Incendiu izbucnit în incinta unei societăți comerciale din municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD.
Incendiul se manifestă în incinta unei clădiri de birouri. Din primele informații, nu sunt înregistrate victime. Intervenția este în dinamică.
UPDATE1 Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad, a declarat:
„Incendiul se manifestă la nivelul vestiarului clădirii, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, cu degajări de fum. Concomitent cu acțiunea de stingere se acționează pentru ventilarea încăperii. Nu sunt înregistrate victime, personalul societății comerciale s-a autoevacuat în condiții de siguranță. Intervenția este în dinamică”.
UPDATE 2: Incendiul a fost localizat. Se acționează în continuare pentru ventilarea corpului de clădire și evacuarea fumului.
Angajații societății, 40 de persoane care se aflau în corpul de clădire unde s-a produs incendiul, s-au autoevacuat în condiții de siguranță.
De asemenea, alți 13 angajați care se aflau în alt corp al clădirii, au părăsit incinta.
Nu sunt persoane care să necesite îngrijiri medicale.
Intervenția este în dinamică.
UPDATE 3 :
Incendiul a fost stins în limitele găsite, la ora 22:30, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic, generat de modificare poziției normale a mijloacelor de încălzire. În speță, un panou radiant amplasat pe tavanul încăperii, s-a desprins, căzând pe un corp de mobilă din lemn, generând astfel incendiul.
Sigurat pompierii societății dormeau duși în remiză. Sau erau la film la Mall.