Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului, din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au identificat în această săptămână 3 situații de incendiere a deșeurilor, aplicând sancțiunea avertisment pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Astfel, V. N. în vârstă de 65 ani, M. D. și C. I. de 22, respectiv 23 de ani, au fost depistați incendiind deșeuri în cantitate redusă, rezultate după efectuarea curățeniei în gospodării, primul în curtea imobilului în care locuiește situat pe strada Trompetei, celelalte două persoane săvârșind fapta contravențională pe domeniul public, pe un teren viran, în proximitatea zonei de locuit de pe strada Șezătorii.
Direcția Generală Poliția Locală Arad reiterează cetățenilor modificările legislative aduse Ordonanței Guvernului nr. 92/2021, prin Legea nr. 17/2023, conform cărora au crescut valorile sancțiunilor contravenționale pentru persoanele fizice, cu scopul descurajării nerespectării prevederilor legale. În acest sens, amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei prevăzută de actul normativ inițial, va fi cuprinsă între 30.000 și 45.000 lei, în urma modificării legislative.
Deloc de neglijat este faptul că odată cu intrarea în vigoare a legii noi, respectiv 12.01.2023, incendierea oricărui tip de deșeu/substanță, obiect, îngroparea, eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, respectiv abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor pot fi încadrate în categoria faptelor infracționale, pedepsindu-se cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă, în situația în care cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor nu poate fi neglijată.
În vederea realizării evaluării necesare încadrării faptei în sfera infracționalității, se ține seama de numărul de obiecte considerate deșeuri, cantitatea și volumul deșeurilor, respectiv modificarea în orice proporție a calității apei, solului, subsolului din aria vizată. În situația neîndeplinirii cerinței mai sus menționate ne aflăm în prezența unor fapte de natură contravențională.