Ariel Lopez a fost primul transfer al iernii la UTA, iar fotbalistul din Uruguay a și jucat deja primele sale minute în tricoul „roș-alb” acum o săptămână, în repriza secundă a amicalului pierdut la Budapesta contra lui Honved (0-3).

Fotbalistul de 28 de ani a vorbit despre plecarea sa de la Oțelul, dar și despre motivele pentru care a ales să semneze cu UTA: „Este adevărat că am jucat foarte multe meciuri în prima parte a sezonului, dar după ce am văzut că în ultimele două-trei meciuri nu am jucat cât mi-am dorit eu, pur și simplu am ales să caut cea mai bună variantă pentru mine, pentru a juca cât mai mult și am putut să vin aici la UTA. Mi-am dorit de mult timp să vin aici, ştiu ce înseamnă UTA, ştiu că este o echipă foarte mare, cu tradiţie, am jucat aici acum 5-6 luni la baraj. Pur și simplu a fost o schimbare, care sunt sigur că va fi pozitivă pentru mine și sper că și pentru echipă. Bineînțeles, intenția mea este să joc constant, dacă nu, nu aș fi venit aici, aveam șansa să joc la Oțelul, dacă rămâneam acolo, dar cred că schimbarea aceasta mă va ajuta și voi face tot posibilul să ajut echipa”

Lopez se află de patru ani și jumătate în România, unde a evoluat pentru Dunărea Călărași, Gloria Buzău și Oțelul înainte de a semna cu „roș-albii”. Polivalentul fotbalist a avut și o primă experiență la Arad în vara anului trecut, când a înfruntat UTA la barajul de menținere: „M-am adaptat foarte bine în România, cred că este o ligă bună, campionatul îmi place foarte mult, poate din acest motiv mi-a fost ușor să mă adaptez aici. Îmi doresc să ajung la un nivel cât mai înalt, eu consider că aici, în Superliga, suntem la un nivel foarte ridicat. Noi, jucătorii, nu putem pune o limită, clubul trebuie să se gândească mai sus, să ne batem la play-off eventual, să jucăm pentru câștigarea campionatului. Știu ce înseamnă UTA, este o echipă care trebuie să fie cât mai sus, mereu. Am vorbit cu cei de la Buzău înainte de barajul de anul trecut, știam că este o echipă de tradiție, cu suporteri, știam ce stadion are UTA. Știam ce va fi la meci, am fost conștienți. Primul meci, cel de la Buzău, a fost cât de cât ok, dar când am venit aici ne-au depășit din toate punctele de vedere, asta înseamnă o echipă bună, o echipă cu nivel”

Deși a petrecut doar o săptămână la Arad până acum, sudamericanul s-a adaptat, în mare măsură, alături de colegi și de staff-ul tehnic. Lopez stă bine și din punct de vedere fizic, după ce a lucrat timp de șase luni alături de Dorinel Munteanu la Oțelul, tehnician binecunoscut pentru metodele de antrenament: „Domnul Rednic nu mi-a cerut nimic special, doar să fac ce știu eu, să fac cât mai mult pentru echipă în orice poziție în care pot să joc. Să dau totul, sută la sută, poate lucrurile ies, poate nu, dar trebuie să dau totul. Mi-am format relații cu coechipierii, am vorbit cu toți colegii, am o relație foarte bună cu ei, chiar dacă sunt aici doar de patru-cinci zile. Nu va fi niciun fel de problemă să mă adaptez la ce îmi cere antrenorul sau la ce este obișnuit să facă echipa. Eu am venit acum și trebuie să mă adaptez la felul în care joacă echipa și să ajut cât mai mult. Nu am nicio preferință din punct de vedere al postului, voi juca oriunde crede antrenorul că este necesar sau oriunde crede că pot ajuta echipa. Probabil că m-au ajutat metodele lui Dorinel Munteanu, orice mișcare de felul acesta ajută, chiar dacă este la munte sau pe teren. Eu consider că sunt un jucător care este mereu bine pregătit din punct de vedere fizic. Bineînțeles, m-a ajutat pregătirea de la Oțelul, dar și aceste 3-4 zile de antrenament pe care le-am făcut cu UTA m-au ajutat la fel de mult, au fost antrenamente foarte bune”

Luni, de la ora 20:00, „roș-albii” joacă primul meci oficial al anului, pe Arena Națională împotriva celor de la FCSB: „Pentru noi va fi un meci extrem de important, ca și orice meci, pentru că este cel care urmează acum. Ne vom duce acolo să luăm trei puncte, asta ne dorim, să urcăm în clasament cât mai repede, pentru că mai sunt doar nouă etape, pare foarte mult, dar se vor termina foarte repede. Ne dorim să câștigăm luni, ca să ne gândim la următorul meci după aceea. Cred că putem învinge FCSB-ul pe Arena Națională cu intensitate dusă la extrem, cu dăruire și cu ambiție la fiecare secundă, la fiecare acțiune, pentru că știm ce jucători au ei, știm ce calitate au. Noi, ca o echipă solidă, trebuie să mergem acolo să ne luptăm la fiecare minge, la fiecare acțiune, pentru că din orice minge acolo poate ieși un gol, o acțiune importantă, ceva care poate decide meciul” e de părere Lopez. 

UTA începe anul 2024 de pe locul 12, la doar șase puncte față de pozițiile de play-off, însă arădenii sunt la egalitate cu FC Voluntari, care se află pe loc de baraj: „Obiectivul realist ar fi să ajungem la locul 6, minim, cred eu. Cred că putem, echipa are valoare, cred că începând de luni trebuie să ne gândim să câștigăm cele trei puncte, să urcăm, pentru că sunt șase puncte diferență până la locul 6, nu înseamnă nimic, doar două meciuri. Îmi doresc să jucăm în play-off” a declarat noul număr 5 al UTA-ei.

Peste o săptămână, utiștii vor reveni pe Arena „Francisc Neuman”, unde vor inaugura noul gazon în meciul contra lui Sepsi. Uruguayanul a evoluat pe vechea suprafață de joc la returul barajului: „Am văzut gazonul nou. Cel vechi nu mi s-a părut rău, dar era vară, nu am fost aici în iarnă, nu știu cum era. Mi-a plăcut foarte mult atunci, cel de acum cred că este senzațional”

Lopez a strâns 22 de prezențe în toate competițiile pentru Oțelul, marcând și două goluri, ambele în Cupa României.

FOTO: captură UTA Arad

Recomandările redacției