Uruguayanul Ariel Lopez a fost primul transfer al iernii la UTA, iar fostul jucător al Oțelului a jucat primele sale minute pentru formația arădeană în amicalul de ieri cu Honved, pierdut cu 0-3 de „roș-albi”.
Lopez a sosit la Arad în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar după doar câteva ore a plecat alături de colegi la Budapesta. Sudamericanul a jucat în repriza secundă a partidei de pregătire, pe postul de mijlocaș la închidere: „Le mulțumesc tuturor celor de la UTA, jucătorilor, staff-ului tehnic și celorlalți care m-au primit aici, pentru că a fost foarte ușor pentru mine. A fost un meci de pregătire, ultimul din această iarnă, acum trebuie să ne gândim doar la meciul de campionat. Poate nu ne-a ieșit ceea ce am vrut să facem aici, dar pentru asta sunt antrenamente și în următoarele zile vom face ceea ce ne dorim. Vreau să debutez cât mai repede și la Arad, pentru că am jucat împotriva UTA-ei acum 5-6 luni și știu ce înseamnă, de aceea trebuie să facem tot ceea ce este la mâna noastră pentru a câștiga acasă. Dar, în primul rând, trebuie să mergem la București (n.a. pentru meciul cu FCSB) să ne facem treaba acolo” a declarat fotbalistul de 28 de ani.
Principalii concurenți ai lui Lopez în linia de mijloc vor fi Cristian Mihai și Marcelo Freitas, situația albanezului Herald Marku fiind una incertă. „Atâta timp cât nivelul concurenței pe posturi e cât mai ridicat este cu atât mai bine pentru mine, pentru echipă, pentru colegi. Pentru mine va fi mai ușor să mă adaptez la ritmul pe care băieții îl au deja” a spus uruguayanul.
Mijlocașul a vorbit și despre suporterii UTA-ei, pe care i-a întâlnit în manșa secundă a barajului de menținere din vara anului trecut, când evolua la Gloria Buzău: „Îmi doresc să-i cunosc cât mai repede pe toți, cred că deja m-au primit bine din ce am văzut pe rețelele de socializare. Mă apreciază și din acest motiv trebuie să fac tot ceea ce depinde de mine pentru a-i mulțumi”
Noul număr 5 al „roș-albilor” și-a început cariera în ligile inferioare din Spania, iar din 2019 joacă în România, UTA fiind a patra grupare din țara noastră la care evoluează, după Dunărea Călărași, Gloria Buzău și Oțelul Galați.