Armata israeliană anunţă că „majoritatea” liderilor mişcării islamiste libaneze Hezbollah a fost „eliminată”, după ce a anunţat că l-a asasinat pe liderul acesteia Hassan Nasrallah într-un atac aerian, vineri, la cartierul general al mişcării proiraniene la Beirut, relatează AFP.

„Majoritatea liderilor de rang înalt al Hezbollah a fost eliminată”, a anunţat într-o conferinţă de presă online un purtător de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Nadav Shoshani. Moarrea lui Hassan Nasrallah nu a fost, până în acest moment, nici infirmată şi nici confirmată de către Hezbollah. Forţele israeliene au lovit, în noaptea de vineri spre sâmbătă peste 140 de ţinte Hezbollah în Liban, de unde mişcarea islamistă armată trage rachete în sudul Israelului în susţinerea mişcării islamiste Hamas în Războiul din Fâşia Gaza.

„Începând de ieri (vineri) seara, armata (israeliană) a lovit peste 140 de ţinte  ale Hezbollah, şi anume lansatoare (de rachetă) care vizează civili israelieni, clădiri în care era depozitat armament şi alte instalaţii ale infrastructurilor teroriste  în regiunea Beirutului”, a anunţat într-un comunicat armata israeliană. (sursa:news.ro)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției