Cel mai înalt purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că armata a ucis peste 400 de terorişti palestinieni în sudul Israelului şi în Fâşia Gaza şi a capturat alte zeci de persoane în timpul luptelor care au început sâmbătă, scrie Times of Israel.

„La această oră, există forţe care luptă în kibbutzul Kfar Aza, sunt percheziţii într-un număr mare de oraşe. Există forţe ale FDI în toate oraşele, nu există niciun oraş în care să nu fie prezentă o forţă a FDI”, a declarat Hagari într-o conferinţă de presă.Hagari spune că misiunile FDI sunt de a evacua toţi locuitorii din oraşele de la graniţa cu Gaza, de a pune capăt luptelor pe teritoriul israelian, de a controla breşele din bariera de securitate şi de a continua loviturile împotriva siturilor teroriste din Fâşie. (sursa:news.ro)

Recomandările redacției