Fostul primar al comunei Band, artistul Mircea Rus, recunoscut ca artist drept Mircea Rusu Band, a fost încarcerat pentru a ispăşi o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani, o lună şi 10 zile, după ce a suferit a doua condamnare într-un dosar penal, scrie Agerpres.

Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat pe Mircea Rus, artist cunoscut mai ales pentru melodiile ‘Omul bun și pomul copt’ și ‘ Iarba verde de acasă’, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidarea bugetului primăriei.

Potrivit portalului instanţei, întrucât artistul a mai suferit o condamnare cu suspendare, pentru abuz în serviciu, Curtea de Apel Târgu Mureş a contopit cele două pedepse.

În acest sens, instanţa a decis că „aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de un an, o lună şi 10 zile închisoare (reprezentând o treime din 3 ani şi 4 luni închisoare) şi aplică inculpatului Mircea Rus pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, o lună şi 10 zile închisoare, cu executare în detenţie”.

Hotărârea este definitivă.

Instanța a mai decis că fostul primar şi cei doi foşti casieri trebuie să restituie primăriei sumele delapidate, cu plata penalităţilor prevăzute de Codul de procedură fiscală.

„Obligă pe inculpatul Gârbu Petru să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.197 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Gârbu Petru şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 281.564 lei (câte 140.782 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă pe inculpatul Bodor Zoltan să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 53.400 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Bodor Zoltan şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.963 lei (câte 52.981,5 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală”, se arată în dispozitivul hotărârii Curţii de Apel Târgu Mureş.

Sumele delapidate au fost descoperite în urma unor controale ale ANAF, scrie stiripesurse.ro.

OMUL BUN ȘI POMUL COPT: https://www.youtube.com/watch?v=CqeH1l1CAmY

IARBA VERDE DE ACASĂ: https://www.youtube.com/watch?v=6IJz2-Vm4Oc

  • teo spune:

    No, s-o meritat să să zbată să compună aceste frumosă pese muzicale, demulteori le fredonăm pă străzi când ne sâmtâm bine!!! Politica-i curvă, dar l-o și băgat în rahat (câcat)!!!No îi bine? Nu mai bine cânta el frumos…..frumos….frumos?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției