După numărul de mașini care circulă pe drumurile publice s-ar zice că e bine. Însă dacă analizăm că peste 2 milioane de gospodării primesc carduri de energie, lucrurile se văd din altă perspectivă. Iar o și mai… altă lumină a fost azi în fața unui magazin care face parte dintr-un lanț bine  legat în toată România. Un cititor ne-a trimis o poză și ne-a spus: „La prima ora, chiar înainte de 7:30, când era deschiderea magazinului, lumea se îmbulzea deja în fața porților de acces. Cred că au fost cel puțin 50 de oameni acolo la ora deschiderii. Când s-a dat drumul , parcă eram la curse de …cărucioare. Era o adevărată nebuie. Lumea se înghesuia la unt. Era o reducere semnificativă, de aproape 40%, ls un pschet. Așa că lumea …smulgea efectiv câte un bax întreg de unt. Și eu, abia am apucat patru pachete”. Este un semn clar că totuși cei mai mulți nu o duc deloc bine. Chiar dacă unii dintre ei au venit cu mașina la cumpărături. Vorba aia, la un pachet de unt „scoteai ” aproape un litru de benzină.

  • Manu spune:

    Normal că nu o duc bine oamenii. Imaginea semăna cu cele dinaintea revoluției din 89.
    Prețurile au crescut exagerat, în schimb salariile nici măcar nu s-au indexat la inflație. Acel pachet este aprox 16 lei, iar la ofertă prețul care era acum câteva luni. Nu este în regulă ce se întâmplă, nivelul de trai al populației este de pe o zi pe alta, hrană, facturi, cheltuieli, muncă…

  • Eu spune:

    Deci si tu era i acolo cu aceelasi scop si ti a fost ciuda ca, nu ai luat baxul ci doar patru pachete, zii asa, nu i judeca pe altii esti la fel ca ei

  • Felicia spune:

    Si nici măcar nu e sigur ca e unt ! După gust și miros pare a fi margarina. Din păcate nu scrie ce ingrediente conține.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției