Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va înainta Ministerului Finanţelor Publice o propunere privind stabilirea unor tarife pentru poliţele RCA la nivelul celor din luna martie a anului trecut, dar şi o altă propunere care vizează renunţarea la taxa de unu la sută aplicată companiilor de asigurări. „Societăţile de asigurări vor folosi tarifele din urmă cu un an de zile. Am avut discuţii cu principalele societăţi de asigurări ca pentru următoarea perioadă să se raporteze la tarifele efectiv practicate în urmă cu un an de zile. Mai mult, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care doresc să-şi facă o poliţă RCA, Autoritatea va renunţa la taxa de 1% pe care o aplică asigurătorilor. Cam astea sunt principalele propuneri pe care noi, luni, le vom înainta Ministerului de Finanţe. Vrem să avem stabilitate pe piaţa RCA, nu vrem să mai crească tarifele pe piaţă”, a declarat Valentin Ionescu, director general, în cadrul ASF.

Acesta a precizat, răspunzând unor întrebări, că tarifele ar urma a fie raportate la cele din luna martie a anului trecut, iar în aceste condiţii tarifele pentru poliţele RCA ar urma să fie „ceva mai mici” decât cele din ultimele luni.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat vineri că sunt necesare o serie de soluţii care să conducă la o scădere a preţurilor pe piaţa asigurărilor, o diversificare a jucătorilor şi mai mult decât atât o întărire a acestor reglementări, pentru că nu este prima oară când România se confruntă cu o situaţie precum cea generată de decizia ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România. Ministrul a mai spus că vor fi discuţii inclusiv cu Parlamentul, chiar săptămâna viitoare iar Autoritatea va veni cu mai multe soluţii din care să fie alese cele mai bune.

”La acest moment, ASF va trebui să propună o serie de soluţii pentru toţi asiguraţii din piaţa de RCA din România, soluţii care pot cuprinde diverse căi de acţiune, pe de o parte pentru cei asiguraţi la compania care a fost sancţionată de către Autoritate (..) deoarece este instituţia care reglementează şi monitorizează şi gestionează această piaţă, iar în funcţie de soluţiile propuse, pot să vă asigur că Guvernul va lua acele măsuri, cele mai bune măsuri, pentru că pot fi mai multe soluţii cu care să vină, astfel încât românii să fie protejaţi”, a spus ministrul Finanţelor, adăugând: ”Toţi vedem că preţurile la aceste asigurări sunt extraordinar de mari şi cred că trebuie să venim cu o serie de soluţii care să conducă la o scădere a preţurilor pe piaţă, o diversificare a jucătorilor din zona aceasta şi mai mult decât atât poate o întărire a acestor reglementări pentru că nu este prima oară când România se confruntă cu această situaţie”.   (sursa.news.ro)

Recomandările redacției