Astăzi, 28 februarie 2024, între orele 10.00 – 11.00, va avea loc exercițiul “Miercurea alarmelor” pentru verificarea funcționării sirenelor din judetul Arad, simulările vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat, dar și a celor cu acționare locală.
Precizăm faptul că acest demers presupune doar verificarea sistemelor de alarmare, iar populația nu trebuie să intre în panică la auzul sirenelor. Totodată, exercițiul se va desfășura la nivel național și nu presupune luarea vreunei măsuri suplimentare de către cetățeni.
Conform legislației în vigoare privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, semnalele de alarmare a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt : alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.
Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și alte surse ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.
Reziliența comunității pentru a depăși urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităților responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populația civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătățire a capacității de reacție a unui stat în fața provocărilor.