Cea de-a IX-a ediţie a Târgului de Carieră Feroviară în România debutează miercuri, la eveniment fiind prezente 25 de companii, cu peste 140 de oferte. Ca de fiecare data, Astra Vagoane Călători va participa și la această ediție. De asemenea, şi-au anunţat participarea şi trei instituţii de învăţământ.Târgul de Carieră Feroviară în România este organizat de Carieră Feroviară în România (CFiR) în perioada 12-14 iunie, sub egida CNCF CFR SA, cu sprijinul Asociaţiei Industriei Feroviare (AIF) şi Asociaţiei Inginerilor Feroviari din România (AIFR), în parteneriat media cu AGERPRES şi Club Feroviar.Evenimentul oferă o platformă pentru explorarea oportunităţilor de carieră din sectorul feroviar şi al transportului urban pe şină, într-un format hibrid ce combină interacţiunile online cu cele fizice la Gara de Nord din Bucureşti, participanţii având şansa de a comunica rapid şi direct cu reprezentanţii unor companii importante, private sau de stat, şi instituţii de învăţământ.Târgul reprezintă o ocazie pentru a explora o gamă largă de oferte, de la locuri de muncă şi stagii de practică, până la cursuri de calificare şi programe de internship. Vor fi facilitate întâlniri directe cu reprezentanţi ai unora dintre mai importante companii din sector, precum: Tecnic Consulting Engineering (partener Platinum al evenimentului), CNCF CFR SA, STB SA, Astra Vagoane Călători, AFER, E-P Rail, Astra Trans Carpatic, DB Cargo Romania, SNTFM CFR Marfă, Express Forwarding, Baicons, ISPCF, TPF Inginerie, PORR România, Connsis Proiect, DB Engineering & Consulting, EGIS România, STRABAG, Viarom Construct, Knorr-Bremse, Metconf Feralla, voestalpine Railway Systems Romania, VTG Rail Logistics Austria GmbH Viena – Sucursala Bucureşti, CFR IRLU sau Novatech.Participanţii pot interacţiona cu reprezentanţii acestor companii fie în zilele de 13 şi 14 iunie în Gara de Nord Bucureşti, fie în perioada 12-14 iunie la interviurile online – în funcţie de forma de participare aleasă de fiecare companie.(sursa:Agerpres)
Sport 21
Assist pentru Dennis Man în remiza Parmei, 2-2 în deplasare cu Juventus
citește mai mult »
Așa Arată Trenurile În America , Nu Ca Rablele De Trenuri Din Europa [Germania Și România], Asia, Și Rusia La Un Loc, Nu Credeți Oare:
https://youtu.be/nm5hl2xl-ho?si=QViwB4ANAVfXhl5c
Oricum Europa [Germania ], Asia, Și Rusia Sunt În Urmă În Comparație Cu America, Nu Credeți Oare .
Rablele Se Aruncă, Nu Se Mai Folosește!
Trebuie Trenuri Noi, Nu Rable Bune De Aruncat Pe Foc La Gratar, Nu Credeți Oare .
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.