În intervalul 17-21 iulie 2023, la nivelul municipiului, se vor executa tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor care produc disconfort, în special țânțari, dar și muște, omizi, căpușe și alte artropode. Tratamentul se va aplica dimineața devreme, în intervalul orar 06:15 – 08:30 respectiv seara între orele 19:00 – 21:15, în condiții meteorologice favorabile. Tratamentul aviochimic se va aplica în zonele periferice ale intravilanului municipiului Arad, focare permanente de suprafață în împrejurimile municipiului, zonele cu vegetație densă din cartierele preponderent de case (Gai, Bujac, Silvaș – Cadaș, Pârneava, Mureșel, Aradul Nou, Sânnicolau Mic, Subcetate, Micălaca, Grădiște, 6 Vânători), habitatele naturale de dezvoltare a larvelor precum și de adăpostire a adulților de țânțari generate de canalele deschise (Mureșel, Țiganca, Morilor, Zădârlac, Ier (intravilan) precum și de bălțile permanente (Homocul Mic și Homocul Mare), zona Insula a III – Mureș, fâșiile cu vegetație densă aflate pe ambele maluri ale râului Mureș și implicit zonele de parcuri din proximitatea acestuia. Apicultorii de pe raza municipiului Arad sunt rugați, pe această cale, să ia măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine, pentru a evita contactul cu substanțele insecticide dispersate din zonele precizate mai sus.Tot în această perioadă se va aplica și un nou tratament terestru, pe timp de noapte, în intervalele orare 21:30-04:45, pe toate aliniamentele stradale, zonele verzi, în toate cartierele municipiului (fâşii verzi plantate, spaţii verzi lângă condominii, parcuri, scuaruri, malurile Mureşului, străzilor adiacente canalelor deschise, Lacul Pădurice etc). Tratamentele de dezinsecție din această etapă vor include și un tratament împotriva căpușelor ce se va aplica în zonele verzi cu vegetație densă din parcuri, spații publice și de agrement, dar și locații reclamate ca fiind posibile focare aflate pe domeniul public și privat al municipalității precum și tratamente pe suprafețe interioare (combatere artropode) la locații din subordinea Municipiului Arad. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.