Atletico Arad a trecut cu 3-1 pe teren propriu de LPS Bihorul Oradea. E prima victorie a elevilor lui Bogdan Oneț și Francisc Tisza în seria 13 a Ligii Elitelor U15. Rareș Pop, cu o „dublă” și Buza au adus cele trei puncte în meciul disputat pe terenul „Șega”. „Ne-am pus și noi număr la casă, am obținut prima victorie, ne-am îndeplinit obiectivul. Am crescut comparativ cu ultimele două meciuri și drept dovadă am și câștigat. Urmează o perioadă de antrenamente și mai apoi muncă, muncă și iar muncă” au fost cuvintele lui Oneț după primul succes al elevilor săi.
Malița, Popescu – Anișorac, Iurașciuc, Bokse, Manoilă, Miron, Pop, Mitu, N. Nagy, Pa­vel, Rucăreanu, Buza, Cohuț, Palcu, Ronai, M. Nagy, Petriko și Ciobanu au intrat pe teren pentru Atletico 2005, contra LPS-ului de pe Crișul Repede.
Cealaltă echipă arădeană din seria 13, Viitorul Arad, a pierdut, pe teren propriu, cu 0-1, contra celor de la Viitorul Oradea, după o partidă pe care a dominat-o, dar din păcate adversarii au înscris la singura ocazie avută.
„Un meci bun, am fost echipa mai pozitivă, ne-am creat mai multe ocazii de gol. Din păcate, o greșeală personală a făcut ca ei să înscrie fără a avea ocazii. E frecvent la copii, se întâmplă, nu avem decât de învățat din asemenea meciuri tari, și sperăm că din retur nu vom mai comite asemenea greșeli. Încă nu e jucată seria, mai avem speranțe că putem să revenim în vârf din retur.” a declarat antrenorul Dinu Maghici despre înfrângere.
Deak – Tomuț, Clipotă, Pop, Bataghin – Borhan, Adamcsik, Botoroagă – Hrincescu, Melniciuc, Rotar a fost primul 11 al Viitorului, pe parcurs intrând pe teren și Catanzariti, Roman și Varga.
Clasamentul seriei a 13-a a Ligii Elitelor după primele cinci etape:
1. Viitorul Oradea 10p
2. CAO Oradea 7p
3. Viitorul Arad 5p
4. Atletico Arad 3p
5. LPS Bihorul Oradea 2p

Recomandările redacției