serbanfloreaSecţia de atletism a Clubului Sportiv Universitatea Aurel Vlaicu Arad se laudă cu o „perlă”, Mădălina Florea. Eleva antrenorului Ion Avram a cucerit în acest an 5 titluri naţionale, dar și un „aur”, un „argint” şi un „bronz” la Campionatul Balcanic. „Nu m-am gândit deloc să plec din ţară, chiar dacă manageri din SUA sau Europa m-au căutat. Am aici tot ceea ce am cerut, plus antrenorul. Mi-e bine deocamdată aici. De aceea mulţu­mesc conducerii clubului pentru tot. Până la Jocurile Olimpice trebuie să îmi fac baremul, fie pe 5.000, fie pe 10.000 de metri, sau chiar maraton” a spus atleta din Sighișoara, care nu va avea prea multă pauză de Sărbători, urmînd ca zilele următoare să alerge la o cursă în Franţa.
„În fiecare an a progresat cu 40-45 de secunde, atât la 5.000 cât şi la 10.000 de metri. Este rău, însă, că pe plan naţional nu prea are concurenţă”, a spus antrenorul Ion Avram, antrenorul atletei. „Mădălina Florea este o sportivă care a confirmat. Aş vrea ca Aradul să înţeleagă ce are în curte şi că ar putea beneficia de acest cuplu valoros încă vreo 15 ani de acum încolo”, a atras atenția Ovidiu Şerban, președintele CSUAV Arad.
Conducătorul CSUAV Arad, Ovidiu Şerban a făcut şi un top al primilor 5 sportivi ai grupării pe 2014: 1. Marius Petruse (gimnastică aerobică, campion mondial în acest an în proba de perechi), 2. Mădălina Florea (atletism), 3. Raul Hănciuţa (judo), 4. Florin Maxim (rugby), 5. Ervin Mozeş (şah). De altfel, despre fiecare secţie în parte Şerban a avut cuvinte de laudă, fiind convins că rezultatele din 2015 vor fi și mai bune.
„La gimnastică aerobică ne mândrim cu Marius Petruse, pe urmele căruia calcă şi noua noastră achiziţie Gabriel Bocşe. La judo îi avem pe Sergiu Sinceac, Raul Hănciuţa, cu rezultate foarte bune în acest an şi cinci noi legitimați de la LPS Arad. La şah, nivelul este unul de studenţi şi veterani, mai boem, dar rerezentanţii acestei secţii mi-au făcut câteva surprize plăcute în 2014. Alături de Ervin Mozeş, rezultate importante au mai obţinut Dorina Florea, Roxana Adoamnei şi Valeriu Petrovici. Cât despre rugby, e o rană deschisă a noastră. Echipa poate fi susţinută, dar nivelul e unul mediocru. Oricum, este o secţie care trebuie să continue, pentru că rugbyul este al treilea sport ca popularitate în lume”, a mai punctat Şerban.

Recomandările redacției