În perioada 12 iunie – 15 iunie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au fost implicați în Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul „restaurante și alte activități de servicii de alimentație”
„Controalele s-au desfășurat atât în timpul zilei cât și pe timpul nopții și au avut ca obiective principale eliminarea neconformităților prin dispunerea de măsuri de intrare în legalitate respectiv sancționarea încălcărilor grave ale legii precum și rol de informare, urmărind creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale, în domeniul relațiilor de muncă precum și în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă”, au declarat reprezentanții ITM Arad.
În domeniul relațiilor de muncă, întrucât domeniul supus controlului este susceptibil de încălcarea dispozițiilor legale, s-au verificat cu atenție transmiterea în termen legal a contractelor individuale de muncă în REVISAL, angajarea personalului, respectarea duratei timpului de muncă precum și a timpului de odihnă, existența și modul de întocmire a evidenței orelor de muncă prestate de salariați, munca de noapte și nu în ultimul rând acordarea drepturilor salariale. „Au fost avute în vedere și sesizările adresate inspectoratului de angajații din acest domeniu, precum și realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu ocazia controalelor anterioare. În cele trei zile de verificări inspectorii de muncă au depistat neconformități, printre care și un caz de prestare a muncii «la negru», pentru care s-a aplicat o amendă în sumă de 20.000 lei, totalul sancțiunilor contravenționale atingând valoarea de 41.000 lei”, punctează cei de la ITM Arad.