Spațiile verzi au ajuns în ultima perioadă singurele locuri în care se mai poate parca. Este neregulamentar și toată lumea ar trebui să aibă la cunoștința acest lucru chiar dacă, de cele mai multe ori, pare singura soluție.

Asta nu a fost o scuză bună pentru cinci arădeni nefericiți care au fost prinși parcați pe spațiul verde și s-au ales cu amenzi. Aceștia au parcat neregulamentar pe spaţiul verde de pe străzile Ulmului, Lăcrămioarelor și Tiberiu, având parte de „recompense“ din partea polițiștilor locali.

Cu toate că, cel mai probabil, astfel de lucruri se întâmplă poate chiar zilnic, de această dată, cei cinci ghinioniști au fost prinși luni, 8 iulie 2019, de polițiștii locali ai Serviciului Ordine Publică și Circulație care i-au sancţionat contravenţional pentru că au dat dovadă de indiferenţă şi nepăsare faţă de spaţiile verzi. Sancţiunile aplicate au fost în cuantum total de 800 lei.

  • Cosmin Cosmic spune:

    Ia veniti si pe str. Alexandru cel Bun din GAI, sa vedeti dube de transport, autoutilitare parcate pe spatiul verde !!!!

  • Observator. spune:

    Mai treceți dragi polițiști de la Poliția Locală și pe malul Mureșului,pe la terasa Perla.Acolo,în special sâmbăta și duminica,sau în zilele cu festivaluri de toate felurile.Acolo veți vedea (și sancționa?!) indivizi cu minimă cultură,cu lipsă de simț civic,parcându-și limuzinele direct pe iarba parcului din zonă,fără să-i deranjeze cineva.Alții circulă nestingheriți pe pista de biciclete și pe spațiul pietonal.Dacă le atrage cineva atenția că nu este permis,respectivul se trezește asaltat de injurii adresate de acești ,,bizoni,,lipsiți de minimă educație.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției