În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, sub supravegherea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, au fost identificați patru bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 39 de ani, din județele Arad și Timiș, care în baza probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș, cu propunerea luării de măsuri preventive.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, Biroul de Analiză a Informațiilor Arad și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.
Amintim că doi hoţi înarmați, cu cagule, au jefuit duminică dimineața o sală de jocuri din Chișineu Criș.
Aceştia purtau cagule în momentul în care au intrat în clădire. Ca în filme au cerut celor prezenți să se culce la podea, sub amenințarea unei arme.
Hoții au luat 7.500 de lei din cazinou și au fugit. Totul s-a întâmplat în 60 de secunde.