În primele zile ale lunii noiembrie, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au aplicat 3 sancțiuni, în cuantum de 2. 000 lei, pentru depozitarea neconformă a deșeurilor, cu încălcarea HCLM nr. 297/2015, în urma surprinderii contravențiilor în desfășurare, cu ajutorul camerelor de supraveghere.

Astfel, după transmiterea către Serviciul Protecția Mediului, prin Dispeceratul Poliției Locale, a unor filmări realizate cu ajutorul sistemului video de monitorizare, care au surprins o depozitare necorespunzătoare a deșeurilor, echipajul din teren a identificat alte 2 persoane în timp ce depozitau deșeuri produse în gospodăriile proprii la alte platforme decât cele la care erau arondate. Faptele au fost descoperite în urma desfășurării activității de monitorizare a platformelor de colectare a
deșeurilor municipale din cartierele Drăgășani și Șega. Menționăm că aceste persoane aveau contracte încheiate cu operatorul de salubritate, dar nu au folosit platformele repartizate, conform împărțirii pe zone, în vederea administrării eficiente, alegând să depoziteze deșeurile în locații arondate altor
persoane.

Precizăm că pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului de salubrizare, actul normativ mai sus menționat prevede amenzi în cuantum de până la 1.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv 2.500 lei pentru persoanele juridice.

Recomandările redacției