În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 1 Vlaicu, împreună cu cei ai Biroului de Investigații Criminale și polițiștii criminaliști, au fost identificați doi bărbați, de 34 și 24 de ani. La data de 26 august a.c., cu sprijinul polițiștilor de frontieră din P.T.F. Cenad, cei doi bărbați au fost depistați în punctul de trecere al frontierei, în timp ce se deplasau spre Ungaria.

Din cercetări, a reieșit faptul că cei doi, în după-amiaza zilei de 22 august a.c., prin distragerea atenției vânzătorului, ar fi sustras un laptop în valoare de aproximativ 9.000 de lei, dintr-o societate comercială de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu. După săvârșirea faptei, cei în cauză au părăsit locația, iar laptopul l-ar fi comercializat ulterior, pe raza municipiului.

În baza probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.

FOTO: arhivă

Recomandările redacției