Șapte bărbați care au încercat să schimbe împotriva voinței proprietarei sistemul de jgheaburi și burlane al unei clădiri au fost amendați de jandarmi. Ieri, în jurul orei 11.00, jandarmii arădeni au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, că un grup de șapte persoane încearcă să schimbe cu forța sistemul de scurgere pluvială al unui imobil. Apelul a fost făcut de proprietara imobilului, o femeie în vârstă de 80 de ani.

Echipajul de jandarmerie aflat în serviciu a plecat de urgență la adresa indicată. Femeia le-a povestit jandarmilor  că  în timp ce aceasta se afla în fața casei, a primit o ofertă de la un grup de șapte bărbați, să-i taie crengile unui copac, crescute foarte aproape de acoperișul casei.

De aici și până la schimbarea întregului sistem de scurgere pluvială, nu a mai fost decât un pas. Barbații, fara să le fie solicitat acest lucru, au început să schimbe acest sistem

Femeia disperată le spunea întruna că nu are nevoie să-l schimbe și i-a somat să părăsească proprietatea. Cei șapte bărbați au ignorat-o până în momentul în care aceasta a pus mâna pe telefon. Au urcat într-o camionetă de culoare albă și au plecat într-o direcție necunoscută.

Având semnalmentele bărbaților și descrierea mijlocului auto cu care aceștia se deplasau, jandarmii au plecat pe urma lor. În scurt timp persoanele în cauză au fost identificate pe o stradă din apropiere, cu ajutorul unui echipaj de poliție.

Având în vedere faptul că ,,efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege”, constituie contravenție conform Legii nr 12/1990 republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 2500 lei.

De asemenea materialele și uneltele folosite în activitatea ilicită, în valoare de aproximativ 5000 de lei, au fost confiscate.

 

Recomandările redacției