Între 16 și 20 decembrie 1989 a avut loc revoluţia română care avea să înlocuiască totalitarismul cu libertatea. Au trecut așadar 34 de ani de la revolta românilor începută pe 16 decembrie la Timișoara, care a spulberat în câteva zile aproape patru decenii de dictatură comunistă.
Ziua de 21 decembrie 1989 este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti, când demonstranţii s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii şi au ridicat o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.
A început la Timișoara în 16 decembrie
În ziua de 16 decembrie 1989, începe la Timişoara revoluţia care avea să provoace căderea comunismului în România, potrivit volumului „România 1989-2005. O istorie cronologică”, de Stan Stoica (Ed. Meronia, 2005). Înainte cu o zi, mai mulţi credincioşi reformaţi au început să demonstreze paşnic, în jurul catedralei reformate din Piaţa Maria, împotriva unei decizii judecătoreşti prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la ea participând studenţi, muncitori, precum şi alţi locuitori ai oraşului. 16 decembrie 1989. „Jos cu Ceauşescu!”
La 16 decembrie 1989, în jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă „Jos cu Ceauşescu!”.
O parte a mulţimii merge spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge şi la sediul Partidului Comunist Român (PCR) unde au loc altercaţii cu autorităţile şi unde se efectuează primele arestări.
Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi. 17 decembrie 1989.
Primele focuri de armă
La 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă. „Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”, preciza Ceauşescu.
În oraş se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. De asemenea, pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”. 18 decembrie 1989. Operaţiunea „Trandafirul” În timp ce pe 18 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri.
Un grup de 30 de tineri iese în faţa catedralei din Timişoara să repete colinde şi alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă. Are loc o şedinţă convocată de generalul Constantin Nuţă în urma căreia s-au stabilit condiţiile derulării operaţiunii „Trandafirul”, care a constat în transportarea a 43 de cadavre de la Timişoara la Bucureşti şi incinerarea lor, pentru a şterge urmele represiunii.
După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări.
Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”. Un număr de 40 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, au fost incinerate la crematoriul „Cenuşa”. 20 decembrie 1989. Mişcarea de rezistenţă La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă.
Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei.
În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşe ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare.
În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei.
La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului.
Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României, scrie Agerpres care face o cronologie a evenimentelor.
În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor.
Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că „lemente huliganice (…) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”.
Totodată, Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.
Ce s-a întâmplat la București
La 20/21 decembrie 1989, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român (PCR) decide organizarea, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al PCR, a unui mare „miting popular” care să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara. Desfăşurarea mitingului este transmisă în direct la radio şi televiziune, în timp ce de la balconul Comitetului Central al PCR, Ceauşescu începe un discurs despre realizările „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” şi despre binefacerile regimului comunist. Discursul este întrerupt de huiduieli şi fluierături ale grupurilor de protestatari, constituite spontan. Ultimul discurs public al lui Nicolae Ceaușescu, la 21 decembrie 1989, din balconul Comitetului Central (Calea Victoriei) din București.
În acelaşi timp, Elena Ceauşescu face încercări disperate pentru a-i linişti pe participanţi. Panica se generalizează, Nicolae Ceauşescu părăseşte balconul de la care vorbea, iar transmisia de la radio şi televiziune este întreruptă.
După câteva momente, Nicolae Ceauşescu reapare în balconul Comitetului Central şi îşi reia cuvântarea. Se reiau şi transmisiile de televiziune şi radio.
Într-un act de disperare, Ceauşescu promite „măsuri de creştere a nivelului de trai”, între care majorarea retribuţiei minime cu 200 lei pe lună şi a alocaţiei pentru copii cu 30 şi 50 lei în raport cu numărul de copii şi venituri.
Mitingul se sparge, iar pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii.
La ora 14.00, în centrul oraşului, apar primele blindate şi autoamfibii. În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se adună în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.
Forţele de ordine primesc ordinul să „cureţe zona”.
În cursul nopţii, se trage asupra demonstranţilor de la „Intercontinental” şi din Piaţa Universităţii, fiind înregistraţi morţi şi răniţi. De asemenea, numeroşi manifestanţi sunt arestaţi şi duşi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştiului.
Proteste în țară
La Braşov, câteva zeci de mii de oameni se adună în faţa Comitetului Judeţean al PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al organizaţiei judeţene a partidului era Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, ies în stradă câteva mii de manifestanţi.
La primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989, marile uzine bucureştene îşi încetează activitatea.
Grupuri masive de muncitori de la Griviţa Roşie, Vulcan, 23 August, Pipera, Republica, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti se îndreaptă spre centrul Capitalei. Nicolae Ceauşescu anunţă sinuciderea generalului Vasile Milea, numindu-l trădător şi acuzându-l că a „sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii”.
La ora 10.59, postul de radio anunţă instituirea, prin decret prezidenţial, a „stării de necesitate” pe întreg teritoriul României.
Mii de cetăţeni pornesc spre centrul oraşului. Este momentul în care trupele mecanizate din Bucureşti părăsesc locurile de dispunere stradală din preajma sediului Comitetului Central şi se îndreaptă spre cazărmi. Armata, rămasă fără comandant, acceptă primul semnal de retragere dat de generalul Victor Atanasie Stănculescu, prim-adjunct al ministrului apărării. În aceste momente, sutele de mii de manifestanţi scandează „Armata e cu noi!” şi intră în Piaţa Republicii. O parte dintre manifestanţi forţează intrările şi pătrunde în sediul Comitetului Central.
La ora 12.06, Nicolae şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp părăsesc clădirea CC al PCR, la bordul unui elicopter. În jurul orei 15.00 sunt arestaţi lângă municipiul Târgovişte, la 80 km nord de Bucureşti, potrivit volumului „România 1989-2005. O istorie cronologică”.
În jurul orei 13.00, sediile Radioului şi Televiziunii Române sunt ocupate de manifestanţi, postul de radio transmiţând în direct evenimentele.
Televiziunea îşi începe emisia având în platou un grup de manifestanţi în frunte cu actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu.
În intervalul orar 14.15 şi 16.00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională a României, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic.
Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.
În cursul serii se constituie Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, care preia întreaga putere în stat, cu scopul „instaurării democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”.
Acesta are o structură provizorie formată din 39 de persoane, printre care Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, László Tokés, Dan Deşliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza şi Ion Iliescu.
Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale adresează, seara, un „Comunicat către ţară”, prin care anunţă dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist şi face cunoscut un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România: abandonarea rolului conducător al unui singur partid politic şi instituirea pluralismului politic; organizarea de alegeri libere; separarea puterilor în stat; elaborarea unei noi Constituţii; promovarea liberei iniţiative în economie; respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului etc.
În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie începe să se tragă în mai multe puncte din Bucureşti, înregistrându-se victime în rândul armatei şi populaţiei.
Sediul Televiziunii este atacat în forţă şi pentru puţin timp emisia este întreruptă.
În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal, ce adăpostea Muzeul de Artă, spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare. Execuția soților Ceaușescu Soţii Ceauşescu, reţinuţi de miliţieni, sunt transferaţi de la sediul Inspectoratului de Miliţie la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.
Au loc acţiuni revoluţionare în principalele centre urbane din ţară, constând, în principal, din preluarea de către grupuri de revoluţionari, constituite ad-hoc, a puterii la nivel local; li s-au alăturat unităţile militare de pe întregul teritoriu naţional. Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) îl numeşte pe generalul Nicolae Militaru în funcţia de ministru al Apărării Naţionale.
Potrivit volumului „Istoria României în date” – Ed. Enciclopedică, 2003, Ion Iliescu prezintă la posturile de radio şi televiziune o informare din partea CFSN, în care se arată că s-a dat prioritate „acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor, soldate cu victime în rândul militarilor”, adăugând „că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor”. Acesta anunţă, totodată, arestarea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, a lui Ilie şi Nicu Ceauşescu, Dincă, Postelnicu, Bobu ş.a., şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici. În data de 24 decembrie 1989, CFSN adoptă măsuri excepţionale: încetarea completă a focului pe întreg teritoriul ţării; predarea armamentului aflat în posesia civililor către unităţile militare; integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale.
Ce s-a întâmplat la Arad
Dacă până în seara zilei de 22 decembrie, Aradul ridicat hotărât împotriva dictaturii nu a avut nicio victimă, după a urmat perioada de violențe, de presiuni, de vărsare de sânge.
Revoluționarii cuceriseră Palatul Administrativ – fostul Comitet judeţean de partid, după multă stăruință, dar fără violență.
Ofițerul (n.a cu grad de maior) Neculai Diaconescu fusese chemat după orele serii în biroul primei secretare, Elena Pugna, unde se afla Comandamentul de coordonare în fruntea căruia se instalase secretarul C.C. al P.C.R. Ilie Matei. Neculai Diaconescu deținea atunci funcţia de şef de Stat Major al Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Radna-Lipova şi a fost trimis la Arad cu un detaşament de 1.100 de studenţi „TR” şi 7 TAB-uri, pentru a întări dispozitivul de apărare în faţa fostului Comitet judeţean de partid.
Ilie Matei a dat ordin maiorului Eugen Bădălan să fie împrăştiaţi şi lichidaţi în acea noapte, toţi rebelii arădeni care nu au părăsit piaţa . „Manifestanţii să fie împrăştiaţi cu patul armelor şi cu baioneta“ – au fost vorbele acestuia.
Sarcina de execuție criminală i-a revenit ofițerului Neculai Diaconescu, care deţinea cea mai puternică forţă militară din piaţă la acel moment. Diaconescu a ținut însă cu manifestanții. Revoluționarul Valentin Voicilă i s-a adresat imediat după primirea ordinului: „Nu uitaţi că armata e cu noi! Şi dumneavoastră sunteţi din sângele poporului nostru!”. După aceste cuvinte, Neculai Diaconescu nu s-a mai subordonat maiorului Bădălan şi nici secretarului C.C. al P.C.R. Ilie Matei”. A fost neexecutare de odin, o decizie care a salvat vieți. „Ofițerul de la Unitatea Militară Gai, Aristică Popescu și Nicolai Diaconescu de la Lipova nu au executat ordinele. Am aflat după Revoluție, că Diaconescu nu a fost de acord ca noi să fim omorâți și băgați în saci. Stăteam în beznă, cu lumânări de la Mănăstirea Gai și era o terioare teribilă. Cântam și ne rugam. Eram aproximativ 80 de oameni, atât a mai rămas după acea zi de 21. S-a cântat «Hora Unirii» și am strigat «Trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească», pentru că Ceaușescu ne-a numit «huligani»și iredentiști – adică noi vrem să rupem România.“, a povestit Valentin Voicilă, lider al Revoluției la Arad.
Secretarii de partid au plecat cu armata în UM.01380 din Cetate, cerând protecţie acesteia. În cele din urmă, cei 14 membri ai Comitetului de demonstraţie, devenit Comitetul F.D.R. din Arad s-au întâlnit cu foşti secretari ai Comitetului judeţean de partid în sala 63 a Consiliului Județean. Aceștia din urmă îi sfidau, deși pierduseră. Valentin Voicilă fusese ales preşedinte al Comitetului Frontului Democratic Român și Onofrei Dănilă şi Mircea Crişan – vicepreşedinţi. „După-masă, când era încă lumină s-a ținut prima ședință, în sala 66, unde și în imaginile imortalizare se vede sfidarea cu care am fost tratați de către comuniști“, povestește Attila Duka.
Revoluționarii, împreună cu alți manifestanţi au rămas în 22 decembrie, seara și noaptea pe baricade. Primii martiri în Arad au căzut răpuși după fuga lui Ceauşescu, în noaptea de 22 spre 23 decembrie. „De la orele serii spre noapte a început să se tragă. În piața Revoluției mai erau oameni, pe care noi i-am rugat să se retragă, să se adăpostească. Practic, după ce părea că am câștigat, după ce toată lumea s-a bucurat – se dorea mazilirea noastră“, a spus revoluționarul Iosif Attila Duka, reprezentantul Fundației Revoluției din Decembrie 1989 Arad.
În 22 decembrie, în jurul orei 19 au venit generalii Constantin Nuţă (60 de ani) şi Velicu Mihalea (54 de ani) trimişi conform mărturiilor de Nicolae Ceauşescu, să constrângă revoluționarii și să înăbușe acțiunile acestora. Aceștia fuseseră înainte la Timișoara. În orașul de pe Bega fuseseră răpuși zeci de manifestanți, cadavrele lor fiind preluate și şi incinerate la crematoriul Cenuşa.
Cei doi generali au condus acţiunea de reprimare a manifestaţiilor din Arad, soldată cu moartea a 19 persoane. Aradul a fost teatrul de desfășurare a unor ample acțiuni de diversiune psihologică, menite să amplifice haosul și să intimideze populația.
Dacă până în seara zilei de 22 decembrie, Aradul ridicat hotărât împotriva dictaturii nu a avut nicio victimă, după a urmat perioada de violențe, de presiuni, de vărsare de sânge.
Revoluționarii cuceriseră Palatul Administrativ – fostul Comitet judeţean de partid, după multă stăruință, dar fără violență.
Ofițerul (n.a cu grad de maior) Neculai Diaconescu fusese chemat după orele serii în biroul primei secretare, Elena Pugna, unde se afla Comandamentul de coordonare în fruntea căruia se instalase secretarul C.C. al P.C.R. Ilie Matei. Neculai Diaconescu deținea atunci funcţia de şef de Stat Major al Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Radna-Lipova şi a fost trimis la Arad cu un detaşament de 1.100 de studenţi „TR” şi 7 TAB-uri, pentru a întări dispozitivul de apărare în faţa fostului Comitet judeţean de partid.
Ilie Matei a dat ordin maiorului Eugen Bădălan să fie împrăştiaţi şi lichidaţi în acea noapte, toţi rebelii arădeni care nu au părăsit piaţa . „Manifestanţii să fie împrăştiaţi cu patul armelor şi cu baioneta“ – au fost vorbele acestuia.
Sarcina de execuție criminală i-a revenit ofițerului Neculai Diaconescu, care deţinea cea mai puternică forţă militară din piaţă la acel moment. Diaconescu a ținut însă cu manifestanții. Revoluționarul Valentin Voicilă i s-a adresat imediat după primirea ordinului: „Nu uitaţi că armata e cu noi! Şi dumneavoastră sunteţi din sângele poporului nostru!”. După aceste cuvinte, Neculai Diaconescu nu s-a mai subordonat maiorului Bădălan şi nici secretarului C.C. al P.C.R. Ilie Matei”. A fost neexecutare de odin, o decizie care a salvat vieți. „Ofițerul de la Unitatea Militară Gai, Aristică Popescu și Nicolai Diaconescu de la Lipova nu au executat ordinele. Am aflat după Revoluție, că Diaconescu nu a fost de acord ca noi să fim omorâți și băgați în saci. Stăteam în beznă, cu lumânări de la Mănăstirea Gai și era o terioare teribilă. Cântam și ne rugam. Eram aproximativ 80 de oameni, atât a mai rămas după acea zi de 21. S-a cântat «Hora Unirii» și am strigat «Trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească», pentru că Ceaușescu ne-a numit «huligani»și iredentiști – adică noi vrem să rupem România.“, a povestit Valentin Voicilă, lider al Revoluției la Arad.
Secretarii de partid au plecat cu armata în UM.01380 din Cetate, cerând protecţie acesteia. În cele din urmă, cei 14 membri ai Comitetului de demonstraţie, devenit Comitetul F.D.R. din Arad s-au întâlnit cu foşti secretari ai Comitetului judeţean de partid în sala 63 a Consiliului Județean. Aceștia din urmă îi sfidau, deși pierduseră. Valentin Voicilă fusese ales preşedinte al Comitetului Frontului Democratic Român și Onofrei Dănilă şi Mircea Crişan – vicepreşedinţi. „După-masă, când era încă lumină s-a ținut prima ședință, în sala 66, unde și în imaginile imortalizare se vede sfidarea cu care am fost tratați de către comuniști“, povestește Attila Duka.
Sosirea generalilor și începerea violențelor
Revoluționarii, împreună cu alți manifestanţi au rămas în 22 decembrie, seara și noaptea pe baricade. Primii martiri în Arad au căzut răpuși după fuga lui Ceauşescu, în noaptea de 22 spre 23 decembrie. „De la orele serii spre noapte a început să se tragă. În piața Revoluției mai erau oameni, pe care noi i-am rugat să se retragă, să se adăpostească. Practic, după ce părea că am câștigat, după ce toată lumea s-a bucurat – se dorea mazilirea noastră“, a spus revoluționarul Iosif Attila Duka, reprezentantul Fundației Revoluției din Decembrie 1989 Arad.
În 22 decembrie, în jurul orei 19 au venit generalii Constantin Nuţă (60 de ani) şi Velicu Mihalea (54 de ani) trimişi conform mărturiilor de Nicolae Ceauşescu, să constrângă revoluționarii și să înăbușe acțiunile acestora. Aceștia fuseseră înainte la Timișoara. În orașul de pe Bega fuseseră răpuși zeci de manifestanți, cadavrele lor fiind preluate și şi incinerate la crematoriul Cenuşa.
Cei doi generali au condus acţiunea de reprimare a manifestaţiilor din Arad, soldată cu moartea a 19 persoane. Aradul a fost teatrul de desfășurare a unor ample acțiuni de diversiune psihologică, menite să amplifice haosul și să intimideze populația.
Capitala arăta ca un oraş aflat sub asediu militar: se aud în continuare împuşcături, tancurile patrulează pe străzi; la intersecţii şi în preajma unor obiective civile sunt formate baraje, iar civilii şi militarii controlează autovehiculele. Fiind Ajunul Crăciunului, posturile de radio şi televiziune transmit, pentru prima dată după mai bine de patru decenii, colinde şi cântece religioase.
De Crăciun, pe 25 decembrie 1989, TVR anunţă că Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost judecaţi de un Tribunal Militar Extraordinar.
La Târgovişte, în incinta unei unităţi militare, se desfăşoară procesul intentat de statul român lui Nicolae Ceauşescu, preşedinte al României (1974-1989), şi Elenei Ceauşescu pentru infracţiunile de genocid, subminare a puterii de stat, subminarea economiei naţionale, infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc., încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci străine.
În urma sentinţei, cei doi au fost executaţi prin împuşcare în după-amiaza aceleiaşi zile.
Urmările Revoluției române
La 26 decembrie 1989, Petre Roman este numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, prin decret al CFSN. Sunt abrogate legi, decrete, acte şi normative ale vechiului regim.
Se instituie Tribunale Militare Extraordinare împuternicite să judece, în procedură de urgenţă, cazurile de terorism, iar sentinţele să fie executate imediat.
Se acordă un termen-limită, respectiv 28 decembrie, ora 17.00 – pentru depunerea armelor.
Este adoptat Decretul CFSN privind trecerea în componenţa Ministerului Apărării Naţionale a Departamentului Securităţii Statului şi a altor organe din subordinea Ministerului de Interne, precum şi a Decretului-lege prin care sunt abrogate toate decretele prin care s-au acordat titluri şi ordine ale României lui Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Înmormântați în secret La 28 decembrie 1989, iau sfârşit tirurile armelor de foc în urma măsurilor excepţionale luate de CFSN, iar Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt înmormântaţi, în secret, la Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti.
La 31 decembrie 1989, preşedintele CFSN, Ion Iliescu, cu prilejul discursului de Anul Nou, anunţă: abolirea pedepsei cu moartea, sistarea exporturilor de alimente, realizarea unor importuri de bunuri de consum, sistarea unor lucrări de investiţii costisitoare (Canalul Dunăre-Bucureşti, Sistemul hidrotehnic Dunăre-Jiu-Argeş, zona liberă din portul Constanţa, Centrala termoelectrică Anina, Casa Poporului ş.a.); acordarea unor loturi în folosinţă personală de până la 5.000 mp membrilor cooperatori; declararea terenului aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti şi curţii din jurul acestora în zonele cooperativizate proprietate particulară a deţinătorilor, cu drept de înstrăinare ş.a.
Sursa Agerpres
Digi 24
