Pe data de 1 mai se împlinesc exact zece ani de la uciderea omului de afaceri arădean Abel Apostol. Patronul clubului de sport și restaurant Riviera a dispărut în seara zilei de 1 mai 2013, anchetatorii stabilind că omul de afaceri arădean a fost ucis de Adrian Buleu, asociatul său, chiar în incinta restaurantului pe care îl administrau împreună. Apoi, cadavrul ar fi fost transportat într-un loc necunoscut, unde a rămas până în ziua de astăzi. În aceeași noapte, Buleu și-a incendiat mașina și le-a cerut angajaților, prin intermediul soției sale, să spele urmele de sânge din restaurant. De atunci, cadavrul lui Abel Apostol nu a fost încă descoperit, deși a fost căutat de mii de oameni. Pe de altă parte, presupusul criminal nu și-a recunoscut nici acum fapta. Adrian Buleu a fost condamnat definitiv de magistrații Tribunalului Caraș-Severin la 15 ani de închisoare.
S-au scris sute de pagini și toate televiziunile au vuit despre cazul lui Abel Apostol. Mii de voluntari sau simpli arădeni au răspuns apelurilor prietenilor familiei lui Abel, luând la pas pădurile din împrejului Aradului pentru a găsi măcar corpul neînsuflețit al omului de afaceri dispărut. A fost căutat pe pământ – de voluntari, polițiști, câini special antrenați, pe apă – Mureșul a fost răscolit de scafandri, de aparate speciale, dar și din aer, cu ajutorul dronelor. Au fost cercetate clădiri, subsoluri, s-au spart pereții unor clădiri unde s-a crezut că ar putea fi ascuns trupul lui Abel, s-au făcut săpături. Au fost emise tot felul de ipoteze asupra locului unde ar fi putut zace cadavrul omului de afaceri: Pădurea Ceala, Pădurea din Vladimirescu, interiorul restaurantului Riviera, râul Mureș, zona Cetății Aradului, ruinele fostei fabrici Tricoul Roșu, locuința lui Buleu etc. Lucrurile s-au liniștit, autoritățile au încetat să mai caute, iar familia acceptă să discute despre caz, dar nu își mai dorește să apară în presă. Tot acest coșmar le-a fost de ajuns.
Viața și-a văzut de ale sale, cu bune și cu rele, ea merge înainte. Își urmează cursul firesc, imperturbabil și ireversibil. Cadavrul lui Abel zace însă și acum într-un loc necunoscut, de unde așteaptă să fie găsit, căutat, să își găsească liniștea și să fie înmormântat cum se cuvine. Criminalul său, Adrian Buleu, nu vrea nici acum să mărturisească locul în care l-a ascuns.
Povestea dispariției lui Abel
Abel Apostol a fost dat dispărut din data de 3 mai, de către familia sa, Adrian Buleu, partenerul de afaceri, fiind arestat preventiv pe data de 9 mai.
În momentul dispariţiei (1 mai 2013), Abel a venit acasă să mânânce, după care a plecat la baza sportivă. Soţia l-a sunat la 21.45, dar telefonul era închis, aşa că, văzând că nu apare, a sunat-o pe Alina Buleu, asociata, care nu ştia nimic despre Abel.
În seara în care a dispărut, Abel fusese la firmă cu Adrian Buleu şi cu soţia acestuia. Buleu a recunoscut, a doua zi, într-o declaraţie dată poliţiştilor care cercetau dispariţia lui Abel Apostol, că acesta s-a aflat la restaurant în jurul orelor 21:00-21:30. Anchetatorii au stabilit că, la câteva minute după ora 21:00, Abel a fost ucis de către Buleu, în incinta restaurantului, după care, în jurul orelor 21:30, cadavrul lui a fost transportat într-un loc necunoscut.
Inculpatul a mers la o benzinărie, în intervalul 22:44 – 22:45, de unde a cumpărat combustibil în două flacoane de plastic, pe care le-a depozitat în portbagajul maşinii sale, lucru care a putut fi observat pe camerele de supraveghere. La ora 22:46 (conform listing-ului telefonic), Buleu a sunat-o pe amantă spunându-i să se pregătească, că vine să o ia. A dus-o la mătuşa ei, iar el s-a deplasat spre pădurea Vladimirescu. Pe drum, la orele 23:16, şi-a sunat soţia. Din declaraţia ei rezultă că i-ar fi cerut să-i trimită pe angajaţi la restaurant, pentru a spăla din nou pe jos, dar şi uşa de la terasă. La ora 23:30, Buleu a sunat-o din nou pe soţie, cerându-i să vină cu maşina şi să-l ia din pădurea Vladimirescu, pentru că el „nu-şi mai aminteşte unde şi-a parcat autoturismul”. După acest moment, şi-a stropit maşina cu combustibil şi i-a dat foc. Buleu s-a întâlnit cu soţia lui şi au plecat spre casă, în maşina femeii. Pe drum, la ieşirea din pădurea Vladimirescu, el a aruncat pe geam cheia autovehiculului incendiat. Acasă, Buleu i-a cerut soţiei să-i tundă genele, întrucât erau arse.
„Cadavrul este destul de departe”
Aşa cum declară şi soţia lui Abel Apostol, în noaptea de 1/2 mai 2013, la ora 1:00, ea a sunat-o pe soţia lui Buleu. Nu a răspuns atunci la telefon, însă Alina Buleu a resunat-o imediat pe Luminiţa Apostol, vorbind cu ea până în jurul orei 03:28. La un moment dat, în timpul convorbirilor, Alina i-a cerut soţului, care se afla acasă, să meargă la restaurant, pentru a se informa dacă Abel este în zonă. Adrian Buleu s-a conformat şi a mers din nou la local. La ora 02:29, el şi-a sunat soţia şi i-a spus că Abel nu e acolo. Informaţia i-a fost transmisă, telefonic, şi Luminiţei Apostol. Maşina lui Abel era însă în parcarea restaurantului, însă Buleu, deşi plecase în căutarea dispărutului, a omis să menţioneze acest detaliu, la telefon.
A doua zi dimineaţă, în data de 2 mai 2013, Buleu a plecat la amantă şi i-a promis acesteia că vor pleca, în aceeaşi zi, într-o staţiune turistică. Ajunşi în staţiune, au discutat şi despre cele petrecute în noaptea de 1/2 mai, iar Buleu i-a declarat „că a fost nevoit să dea foc maşinii sale, întrucât victima ar fi fost împuşcată în autoturism, de nişte prieteni de-ai săi, în autoturism rămânând urme de praf în urma tragerii”. Femeia l-a întrebat şi unde se află cadavrul victimei, iar acesta i-a spus doar „să stea liniştită, că este destul de departe”.
În ziua de 2 mai, dispariţia lui Abel Apostol a fost reclamată la poliţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a deschis un dosar penal, în cauză existând suspiciuni că a fost comisă o infracţiune gravă. Toate probele găsite de anchetatori au dus înspre Adrian Buleu. La 9 mai, la propunerea procurorilor, Tribunalul Arad a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, mandat care a fost prelungit.
15 ani pentru crimă
În septembrie 2014, magistraţii au stabilit că Adrian Buleu va face 15 ani de închisoare şi va plăti daune morale şi materiale familiei omului de afaceri din Arad.
Tribunalul Caras Severin îl condamnase la numai 13 ani, însă judecătorii timişoreni au decis să îi mărească pedeapsa. De asemenea, Curtea de Apel Timişoara a menţinut obligarea lui Adrian Buleu la plata de daune materiale în valoare de 45.000 de lei, precum şi a unor daune morale de câte 50.000 de euro pentru soţia lui Abel Apostol şi pentru fiul acestuia.
Cadavrul lui Abel, în continuare de negăsit.